Crina Andreia Buliga, Absolvent Master Știite Penale

Pentru înlăturarea erorilor mărturia necesită o anumită procedură care implică cunoaşterea fiinţei umane, bazată pe psihologie. Noţiunile de psihologie cunoscute de organul judiciar îl ajută în cunoaşterea martorului ca fiinţă umană – cu trăsăturile sale caracteriale sau morale, reputaţie, educaţie şi raportul trăsăturilor sale temperamentale.
Dezvoltarea psihică a martorului, ca dealtfel, a fiinţei umane în general, este rezultatul interacţiunii factorilor externi şi interni. Cei externi sunt constituiţi din totalitatea acţiunilor şi influenţelor ce se exercită din exterior asupra formării şi dezvoltării personalităţii umane. Aceştia sunt mediul şi educaţia.
Factorii interni sunt constituiţi din totalitatea condiţiilor care mijlocesc şi favorizează dezvoltarea psihică, condiţii care pot fi de natură biologică, ereditară şi psihosocială. Toate aceste influenţe executate asupra persoanlităţii umane pot fi grupate prin raportare la trei noţiuni de bază: ereditatea, mediul, educaţia.
Unicitatea biologică este una din trăsăturile definitorii ale fiinţei umane. Ea îşi pune amprenta asupra întregii deveniri umane, nu într-un mod independent ci în corelaţie cu factorii externi, de mediu şi educaţie.
Mediul, ca factor al dezvoltării psihice, este şi mai profund implicat în devenirea psihică umană, oferind materialul de construcţie. Acţiunea mediului fizic este mereu corelată cu cea a mediului social care direcţionează valorificarea posibilităţilor oferite de mediul fizic şi modifică acţiunea acestuia în concordanţă cu nevoile organismului.
Mediul devine sursa dezvoltării psihice prin faptul că oferă individului circumstanţe şi condiţii concrete de viaţă, obiecte, informaţii şi modele de conduită, susceptibile a fi percepute şi învaţate; de asemneea oferă prilejul de comunicare şi schimburi afective între individ şi cei care îl încojoară. Mediul poate acţiona ca o barieră sau ca un factor care favorizează, facilitează, avantajază dezvoltarea psihică. Dar nici mediul nu influenţează direct dezvoltarea psihică. Relaţionarea construcţiei biologice ereditare a fiinţei umane cu datele de construcţie furnizate de mediu se face printr-un operator special, educaţia.
Educaţia controlează şi organizează influenţele mediului asupra individului adaptându-le la particularităţile de vârstă şi individuale ale acestuia.
Altfel spus, educaţia face legătura şi mediază între potenţialitatea de dezvoltare, propusă de ereditate şi oferta de posibilităţi ale mediului. Educaţia armonizează interacţiunea ereditate – mediu şi crează un climat favorabil actualizării potenţialităţilor genetice, fapt pentru care se poate afirma că educaţia este o activitate umană specializată în dezvoltare.
Caracterul reprezintă suma însuşirilor persoanei care îi influenţează modul de manifestare şi care o deosebesc, ca individualitate psihologică, de celelalte persoane. Caracterul este ansamblul trăsăturilor esenţiale şi calificativ specifice, care exprimă inactivitarea omului în mod stabil şi permanent.
Caracterul este dobândit pe parcursul vieţii şi se formează, mai ales, în perioada de adolescenţă, marcată de diverse trăiri şi controverse, care influenţează, mai mult sau mai puţin, dezvoltarea şi construirea caracterului.
În plan social, acestor trăsături caracteriale le corespund anumite aprecieri morale, pozitive sau negative, care reflectă modul în care o persoană este apreciată de ceilalţi.
Ca trăsături pozitive, care pot determina aprecierea integrităţii caracterului unui martor, pot fi principialitatea, sinceritatea, onestitatea, corectitudinea, modestia, generozitatea. Contrar acestora pot fi enumerate necinstea, nesinceritatea, egoismul, laşitatea, egocentrismul.
Pentru a putea selecta martorii importanţi anchetatorul are în vedere elementele de apreciere ale credibilităţii personale a martorului bazate pe reputaţie, consideraţia de care se bucură în mediul social căruia îi aparţine, atitudinea, convingerile, aspiraţiile, idealurile, educaţia, care pot contura portretul moral al martorului. Aceste aspecte sunt importante pentru anchetator deoarece venirea în contact cu săvârşirea unei infracţiuni, publicitatea acesteia, pot dezvolta o anumită concepţie, moment în care intervin conştiinţa, moralitatea, mediul ambiant, obiceiul locului, cutumele şi o anumită stare de dezvoltare a societăţii.
Trăsăturile caracteriale proprii unei persoane fac previzibil modul de a se manifesta al acesteia în diferite situaţii, element de natură a atribui mărturiei o valoare sau alta, însă întotdeauna, depoziţia martorului trebuie încadrată în contextul faptei, a intereselor materiale care se pot ivi.
Credibilitatea martorului este determinată de modul în care acesta trăieşte, fiind un produs social care reflectă o realitate socială. În aprecierea mărturiei se are în vedere mediul de provenienţă deoarece oferă informaţii aupra poziţiei de parţialitate sau imparţialitate pe care se situează martorul.
În literatura de specialitate s-au realizat diferite clasificări ale martorilor, astfel distingem:
Tipul obiectiv se caracterizează prin decizie, bun observator, descrierea lucrurilor după însuşirile lor exterioare, lipsa de preocupare faţă de semnificaţia scenei la care au asistat sau participat, percepţia desfăşurându-se în absenţa unei participări afectiv – emoţionale. Martorul obiectiv înregistrează corect şi memorează fidel faptele în condiţiile în care nu îi sunt cerute date care depăşesc aspectele exterioare, aparente.
Tipul subiectiv cuprinde o mărturie descriptivă caracterizată prin observaţie minuţioasă şi fixare fidelă în memorie. Poate cuprinde o depoziţie interpretativă datorită afectivităţii pe fondul căreia se realizează percepţia, a căutării seminficaţiei şi cauzei care a determinat un anumit fenomen, toate acestea putând denatura realitatea.
Din cuprinsul depoziţiei poate rezulta apartenenţa la un tip psihologic sau altul. Astfel, dacă depoziţia cuprinde o expunere asupra sentimentelor, mărturia acestuia face parte din categoria tipului obiectiv. Dacă însă expunerea este centrată pe găsirea cauzei, a fenomenului, completată de o participare afectiv – emoţională, indică cu o probabilitate apartenenţa la tipul subiectiv.

Resurse bibliografice:
1. Butoi Tudorel, Butoi Ioana Teodora
„Tratat universitar de psihologie judiciară”, Editura Phobos, Bucureşti, 2003;

2. Buneci Petre, Butoi Ioana Teodora
„Martorul pe tărâmul justiţiei – perspectiva procesual penală şi psihologică”, Ed. Pinguin Book, Bucureşti, 2004;

3.Mitrofan Nicolae, Zdrenghea Voicu, Butoi Tudorel
„Psihologie judiciară”, Casa de editură şi presă „Şansa” S. R. L., Bucureşti, 1994;