„Criminalistica este o ştiinţă de dată relativ recentă. Diferitele metode sau practici folosite în activitatea organelor de urmărire penală la descoperirea, ridicarea şi examinarea urmelor infracţiunilor, precum şi metodele folosite de experţi în diferite ramuri de activitate ştiinţifică au fost întrunite într-o singură disciplină abia în a  doua jumătate a secolului XIX, stabilindu-se metode proprii de cercetare şi de delimitare precisă a obiectului.”

  Criminalistica are un rol deosebit în asigurarea bunei pregătiri profesionale a tuturor acelora care urmează să îşi desfăşoare activitatea în domeniul juridic, deoarece ea porneşte de la datele  pe care le furnizează diferite ştiinţe şi de la experienţa generalizată a organelor de urmărire penală, stabilind metodele  şi mijloacele cele mai perfecţionate pentru prevenirea infracţiunilor, identificarea făptuitorilor şi aflarea adevărului.

Fiind considerată o adevărată „ştiinţă contra crimei”, criminalistica deţine o structură complexă alcătuită din trei ramuri distincte, dar strâns legate: tehnica criminalistică (ce reuneşte totalitatea metodelor tehnico-ştiinţifice de descoperire, fixare, ridicare şi examinare de laborator a urmelor interesând fapta şi făptuitorul), tactica criminalistică (ce formulează regulile de organizare şi desfăşurare a activităţii organelor de urmărire penală şi de judecată) şi metodologia criminalistică ( ce recomandă mijloace specifice de cercetare a infracţiunilor, în funcţie de natura acestora).

 Prin sarcinile specifice care-i revin criminalisticii în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii, în întregul sistem probator din ţara noastră, ea îşi aduce o contribuţie esenţială la realizarea acestor deziderate. Aşadar, criminalistica, asigură conţinutul ştiinţific al  activităţii de investigaţie, cercetare şi expertiză criminalistică , la nivelul ştiinţei şi tehnicii cele mai avansate, precum şi la îndeplinirea cu competenţă a sarcinilor ce revin tuturor acelora aflaţi în prima linie de luptă împotriva infracţionalităţii.

 Raportată la trăsăturile ştiinţei contemporane, criminalistică se impune ca ştiinţă actuală, modernă, adânc ancorată în realităţile sociale. În 1972,  profesorul Camil Suciu afirma despre criminalistă: „Ea constituie o punte de legătură între ştiinţele naturii şi ştiinţele juridice, prin intermediul metodele celei dintâi găsindu-şi aplicare în procesul judiciar.” În acest context, ivirea unor discipline intermediare ca, fizica judiciară, medicina judiciară, psihologia judiciară, biocriminalistica, trebuie înţeleasă ca o consecinţă extrem de favorabilă în planul ocrotirii unor valori ca adevărul şi dreptatea

Ca ştiinţă de sine statătoare criminalistica presupune elaborarea şi aplicarea metodelor  şi mijloacelor specifice de prevenire a comiterii de infracţiuni, totodată aceasta, elaborează şi aplică în practică metodele şi mijloacele ştiinţifice şi tehnice pentru descoperirea, fixarea, ridicarea şi examinarea urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă.

Criminalistica elaborează şi aplică metodele şi mijloacele tehnico ştiinţifice de ordin tactic prin care se asigură efectuarea organizată, operativă şi oportună a activităţilor  de urmărire penală, precum şi metodele specifice de cercetare a diferitelor genuri de infracţiuni cu respectarea strictă a tuturor normelor legale.

Sistemul criminalisticii cuprinde trei elemente definitorii  şi anume : tehnica, tactica şi metodica criminalistică, fiecare având sarcinile o motivaţie individuală precum şi o serie de sarcini specifice.

Tehnica criminalistică, studiază, elaborează şi aplică metodele şi mijloacele  ştiinţifice specifice pentru descoperirea fixarea, ridicarea, conservarea şi examinarea urmelor infracţiunilor, efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor criminalistice.

Din cadrul tehnicii criminalistice  fac parte: fotografia şi filmul judiciar, traseologia judiciară, balistica judiciară, dactiloscopia, grafoscopia, examenul tehnic al actelor şi documentelor, portretul vorbit ( şi robot).

Tactica criminalistică, cuprinde un ansamblu de norme şi reguli bazate pe date ştiinţifice şi pe respectarea strictă a legii, rezultate îndeosebi din experienţa generalizată a organelor judiciare care se aplică la: cercetarea locului  faptei, elaborarea versiunilor de lucru, prezentarea pentru recunoaştere, percheziţie, confruntare, reconstituire, ascultarea învinuitului ( inculpatului), a martorului, ridicarea de obiecte şi înscrisuri  şi altele.

Metodica criminalistică, se ocupă cu particularităţile cercetării diferitelor genuri de infracţiuni în strictă concordanţă cu legea şi ţinând seama de  regulile generale elaborate de tehnica şi tactica criminalistică.

Metodele criminalistice au în vedere, în primul rând abordarea obiectivă  a oricărei probleme care apare cu ocazia descoperirii şi cercetării infracţiunilor şi să fie luate în considerare raporturile şi legăturile care care sunt determinate, cu toate contradicţiile care apar.

Aceste metode le putem împărţii în :

             metode generale, care se folosesc şi de către alte ştiinţe (observare, comparare, măsurare etc. ) şi pe care le foloseşte şi criminalistica

           metode speciale, sunt cele elaborate de ştiinţa criminalisticii şi care se folosesc  numai de către aceasta în atingerea scopului specific, rezolvării sarcinilor acestei ştiinţe (metoda jaloanelor gradate, metoda portretului vorbit, metoda povestirii libere, metoda riglei gradate, metode de examinare microscopică, metoda de analiză spectrală, metode cromatografice, metoda electrolizei etc. )

Dintre metodele specifice folosite de criminalistică amintesc: examinarea comparativă, stabilirea apartenenţei de gen, crearea modelelor experimentale, organizarea şi folosirea cartotecilor, elaborarea şi verificarea  versiunilor de lucru.

Deşi este o ştiinţă de sine statătoare criminalistica presupune o serie de legături şi cu alte domenii sau ştiinţe, legătura aceasta  presupunând o apreciere reală şi obiectivă a acelor elemente ce pot fi preluate de criminalistică sau folosite din criminalistică.

Astfel există o strânsă legătură între criminalistică şi dreptul procesual penal care constă în faptul că finalitatea activităţii criminalistice slujeşte realizării scopului procesual penal. Normele de procedură penală nu se aplică decât la fapte reale, concrete iar sarcina descoperirii  şi stabilirii acestora revine criminalisticii.

Legătura criminalisticii ca ştiinţă cu dreptul penal rezidă din simplul fapt că, criminalistica este un mijloc de realizare a politicii penale a statului .

Referitor la legătura criminalisticii cu criminologia, trebuie spus că, criminalistica  furnizează date preţioase rezultate din activităţile criminalistice privind cercetarea infracţiunilor şi studiază la  rândul său cauzele  determinante şi condiţiile  favorizante ale săvârşirii faptelor antisociale în scopul stabilirii de metode şi procedee specifice de lucru  şi al prevenirii în viitor a unor fapte asemănătoare.

Criminalistica este într-o legătură strânsă şi cu chimia, aceasta constă în adaptarea  a mai multor metode şi mijloace tehnice folosite în chimie, îndeosebi pentru analiza microurmelor descoperite la locul faptei.

Legătura fizicii cu criminalistica constă în aceea că sau preluat  mai multe metode şi mijloace tehnice specifice fizicii în munca de criminalistică , de tehnică criminalistică în principal, de la lupa de mână până la cele mai complicate  aparate optice .

O strânsă legătură există între criminalistică şi biologie, deoarece aceasta furnizează criminalistului o serie de date foarte valoroase, pe baza examinărilor urmelor de natură organică care se întâlnesc în câmpul infracţiunii.

Medicina legală este o ştiinţă care îşi defineşte legăturile cu criminalistica prin aceea că o mare parte din activităţiile de investigare se fac în comun de către medicul legist şi specialistul ori expertul criminalist.

Psihologia şi psihiatria judiciară, se leagă inevitabil de ştiinţa criminalisticii  prin laturile ei comune, de studiere a omului, a  legităţii proceselor şi însuşirilor  psihice ale persoanelor, respectiv, de studiu a efectelor bolilor psihice asupra comportamentului uman şi implicit, descoperirea influenţelor ce pot determina  comportamente deviante – infractoare, cu efecte directe asupra mediului în care se desfăşoară activitatea infracţională.

În ultima perioadă, consecventă faptului de a prelua cele mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, criminalistica s-a apropiat tot mai mult de domeniul informaticii, iar strânsa legătură dintre aceste două ştiinţe este dată de aplicaţiile criminalisticii clasice care au fost transferate analizei calculatoarelor. Cel mai elocvent exemplu este  sistemul de identificare a persoanelor după desenele papilare care este executat de un sistem informaţional complex bazat pe tehnica de calcul de ultimă generaţie. Tot în acest domeniu trebuie amintit şi fixarea  diferitelor activităţi criminalistice cu ajutorul camerelor foto digitale, aceste aparate pătrunzând aproape 100%  în munca curentă a criminaliştilor.