Ziua 24, luna aprilie, anul 2010.Ora  7:45 AM.O dimineaţă care nu promitea prea multe.Mă pregăteam pentru încă o zi de serviciu.În drum spre lucru am fost sesizat de Poliţia Oraşului Deta cu privire la faptul că un cadavru de sex masculin a fost descoperit ars în locuinţa acestuia din localitatea Gherman, com. Jamu Mare, jud. Timiş.În urma sesizării m-am deplasat la faţa locului împreună cu doi colegi din cadrul compartimentului investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Deta.Ajunşi la faţa locului se simţea în aer miros puternic de fum.Era defapt o combinaţie de vapori de apă cu fum, rezultată în urma intervenţiei pompierilor.Cadavrul fusese scos din imobil şi “zăcea” în “poziţia boxerului” în apropierea scărilor de acces în locuinţă.Mirosul se accentuase pe măsură ce m-am apropiat de cadavru şi aerul se schimbase într-unul greu respirabil.Am îmbrăcat combinezonul de protecţie, mi-am pus mănuşile şi am încercat să-mi purific aerul cu o mască 3M.Mă simţeam deja mai confortabil şi pregătit de lucru.Cadavrul nu avusese timp să se răcească şi de aceea la o primă atingere am simţit cum mănuşile din latex se încălzeau.Printre resturile de îmbrăcăminte arsă, care le-am descoperit parţial pe corpul cadavrului, în zona toracală am descoperit o sipca (port-ţigaret, un fel de pipa sau mai degrabă un filtru în care se punea ţigara, se folosea când se fumau ţigări fără filtru pentru a le putea fuma în întregime).

Bătrânul decedat avea acest viciu, fumatul din sipcă, de care nu s-a putut despărţi până la moarte.Acest lucru l-am aflat stând de vorbă cu aparţinătorii acestuia :”Fuma zilnic, ţigară din ţigară, obişnuia să şi bea.Se deplasa foarte greu pentru că era semiparalizat”.

În cele ce urmează o sa las un loc pentru interpretarea voastră privitor la cauza morţii.

Biroul .I.T.S.L.F. Timişoara. Tehnician Criminalist Ag. Predescu Silviu