Dispariţia minorilor este o sursă de nelinişte din diferite motive. Cel mai important, fără îndoială, decurge din pericolul la care este expus minorul dispărut, fíe că este vorba de propria sa acţiune, fie că se datorează unei alte persoane.

Dicţionarul Explicativ al Limbii Române defineşte cuvântul „alarmant” ca fiind o situaţie „care alarmează; neliniştitor, îngrijorător”. Pornind de la această definiţie, distingem dispariţia voluntară a minorilor de dispariţiile alarmante, considerate în unele studii ca fiind dispariţii involuntare, adică acele situaţii de pericol în care se pot afla unii minorii, fară voia lor. În categoria dispariţiilor alarmante ale minorilor sunt cuprinse acele dispariţii în care există suspiciuni privind comiterea unui omor, producerea unui accident ori a survenit o situaţie de natură a provoca vătămarea gravă a minorului, etc.

O cercetare realizată în anul 2004 în Franţa, cu referire la fenomenul dispariţiei minorilor, a scos în evidenţă faptul că noţiunea de dispariţie alarmantă nu se aplică decât minorilor dispăruţi în condiţii care conduc la ipoteza că au fost victimele unor infracţiuni. De asemenea, acelaşi studiu citat arată că totuşi orice dispariţie a unui minor ar trebui considerată ca fiind alarmantă, nefiind obligatoriu să se facă referire la vârsta minorului, starea sa de sănătate sau circumstanţele producerii dispariţiei.

În urma celebrului caz Dutroux, care a avut ecouri în întreaga lume, în Belgia a fost stabilită o listă cu caracteristicile unei dispariţii alarmante:

  • persoana dispărută are vârsta mai mică de 13 ani;
  • persoana prezintă un handicap motor, cerebral sau fizic;
  • persoana urmează un tratament medical;
  • informaţiile existente conduc la presupunerea că viaţa persoanei este In pericol;
  • persoana este în compania unui terţ care ar putea atenta la viaţa sa;
  • persoana poate constitui un pericol pentru un terţ;
  • dispariţia persoanei este în contradicţie cu comportamentul normal al acesteia;
  • dispariţia durează în timp peste 30 zile.

În mod similar caracteristicilor redate anterior, potrivit unor autori români, începând cu anul 2007, sunt considerate dispariţii produse în circumstanţe alarmante, acele dispariţii care întrunesc cel puţin unul din următoarele criterii de risc:

  • vârsta minorului dispărut este sub 14 ani;
  • ieşirea în afara zonei considerată de siguranţă (cunoscută de minor);
  • întârzieri în dezvoltarea mentală sau fizică a minorului (handicap psiho-motor);
  • aflarea sub tratament medical sau necesitatea luării unor medicamente care sunt indispensabile sănătăţii ori chiar vieţii minorului;
  • starea de pericol (intenţie de suicid, aflarea în compania unor persoane care îi pot periclita integritatea corporală, viaţa, etc.);
  • dispariţia nu se justifică, ţinând cont de profilul moral al minorului şi nu poate îl explicată logic (absenţa totală a oricărei intenţii de dispariţie, nu a luat cu sine nici un obiect personal, etc.);
  • condiţii meteorologice nefavorabile la momentul dispariţiei312, de natură a periclita sănătatea sau viaţa minorului (de exemplu dispariţia minorilor în timpul unei calamităţi sau dispariţia unui minor de vârstă fragedă, produsă într-o zonă montană inaccesibilă, în timpul unei furtuni);
  • orice altă împrejurare care generează temeri cu privire la persoana minorului (există date şi indicii că acesta este victima unei infracţiuni de omor, lipsire de libertate, viol, etc.).

Referitor la criteriile în funcţie de care se determină caracterul alarmant al unei dispariţii, în doctrină s-a apreciat faptul că:

  • aceste criterii sunt orientative, în nici un caz nu sunt limitative;
  • elementele pe care le pune la dispoziţie persoana care reclamă dispariţia trebuie examinate cu grijă, pentru a evalua dacă dispariţia este sau nu alarmantă. De aceea, trebuie să se acorde atenţie convingerilor intime ale persoanei care face declaraţia;
  • flecare dispariţie este unică şi diferită. Fiecare situaţie trebuie văzută şi evaluată separat. Bunul simţ şi logica stau la baza unei abordări potrivite.

Dispariţia alarmantă este acea situaţie în care minorul a dispărut ca urmare a acţiunii unei persoane care a intenţionat să sechestreze minorul pentru a profita în variate moduri de starea de vulnerabilitate a acestuia (exploatarea sexuală, traficarea, exploatarea muncii acestuia, obligarea la practicarea cerşetoriei, etc.). în aceste situaţii, minorul este dispărut deoarece fie se află sechestrat, fie este constrâns în diferite moduri să nu părăsească o anumită zonă şi să nu comunice cu nimeni despre situaţia de fapt existentă, fie este decedat şi cadavrul este ascuns, fie este traficat în afara graniţelor ţării. În ceea ce priveşte dispariţiile cauzate de acţiunile altor persoane, principalul fenomen care are ca efect secundar dispariţia minorilor este agresivitatea şi violenţa împotriva minorilor care afectează societatea noastră.

Chiar dacă din punct de vedere statistic, nu se înregistrează multe cazuri de astfel de dispariţii în raport cu alte genuri de infracţiuni, situaţia este numai în aparenţă sub control, deoarece anual se înregistrează diverse forme de agresiune sau abuz împotriva minorilor, dispariţia unui minor fiind de multe ori o rezultantă conjuncturală, fondul problemei fiind intenţia unor persoane de a profita de vulnerabilitatea minorului, pentru a-i produce acestuia un rău.

 

CAUZALITATEA  ŞI TIPOLOGIA DISPARIŢIILOR DE MINORI

Bucureşti 2011

Autori: Dr. Grigore Stolojescu ; Dr. Cristian-Eduard Ştefan; Ştefan Radu; Alexandru-Georgian Stolojescu