Sinceritatea declaraţiilor persoanei suspecte, a învinuitului sau inculpatului reprezintă, alături de fidelitate, o însuşire fără de care acestea nu pot fi aşezate la baza convingerii organelor judiciare. Am arătat care sunt metodele tactice clasice  de depistare a nesincerităţii : examinarea atentă şi logică a conţinutului intrinsec al declaraţiilor  şi raportarea acestora la celelalte mijloace de probă existente în cauză;  relevarea caracterului contradictoriu al declaraţiilor; observarea comportamentului expresiv, a reacţiilor neurovegetative.

Acestor metode  progresul ştiinţific le-a adăugat , în ultimele decenii, un  mijloc de  investigare a principalelor modificări psihofiziologice care însoţesc emoţia în stare de stimulare, mai exact în situaţia de falsificare a adevărului printr-o exprimare verbală – minciuna.   „Este vorba de înregistrarea pe calea obiectivă , cu ajutorul unor aparate speciale de tip poligraf, a modificărilor fiziologice ale organismului, provocate de diverse stări emoţionale care însoţesc simularea .”

Nu ne propune să analizăm în detaliu metoda biodetecţiei judiciare a comportamentului simulat, căci amănuntele ţin mai mult de o lucrare de psihologie judiciară. Vom parcurge câteva din direcţiile problematicii actuale, pentru a releva importanţa pe care a căpătat-o această metodă în ancheta judiciară.

Scurt istoric

Biodetecţia comportamentului simulat se bazează pe un principiu cunoscut încă din antichitate : interdependenţa psiho-somatică, adică raportul legic dintre funcţionarea dintre funcţionarea corpului (legile generale somatice) şi a „sufletului” (legile generale psihice).

Lucrările anticilor, apoi opera remarcabilă a lui Avicenna (980-1037) au anticipat viitoarele teorii : în 1885, teza concepţiei moderne asupra emoţiilor a lui William James şi G.C. Lange răstoarnă secvenţa evenimentelor considerate până atunci logice : emoţia precede fenomenele fiziologice. Ei demonstrează experimental că  este exact invers : de ex., ca o reacţie la o situaţie dată, glandele suprarenale pompează un surplus de adrenalină în sânge, fapt ce atrage supărarea persoanei.

„Deşi în acest domeniu mai există încă necunoscute, totuşi este indubitabil că unele fenomene fiziologice apar însoţite de fenomene psihice determinate, ceea ce practic înseamnă că apariţia unuia este o dovadă a existenţei celuilalt. Trebuie însă să subliniem că  fenomenele fiziologice ca mărirea subită a tensiunii sangvine, creşterea consumului de oxigen, dilatarea bronhiolelor, inhibarea mişcărilor peristalice gastrice etc.  sunt controlate de sistemul  nervos vegetativ şi, în consecinţă nu sunt supuse voinţei decât parţial şi în grad nesemnificativ, astfel că înregistrarea lor electronică la biodetector semnifică comportament simulat în 95 % din cazuri .”

Încă din  1895 Cesare Lombroso  experimenta înregistrarea variaţiilor de puls  cu un aparat primitiv numit „hidrosfimograf” , ce era legat cu un cilindru pe care se aplica negru de fum şi care se învârtea în sensul acelor de ceasornic.

Vittorio Benusi utiliza pentru descoperirea minciunii înregistrarea schimbărilor respiratorii, iar W.M.Marston apela în 1917 la captarea tensiunii sistolice în acelaşi scop. Unul dintre marii precursori ai actualelor tehnici a fost psihologul Hugo Munsterberg , preocupat de problema falsităţii declaraţiilor martorilor. În 1908, James MacKenzie şi-a denumit aparatul „The Ink Poligraph” ( Poligraf cu inscriptor de cerneală) , iar în 1922 J.A.Larson îl perfecţionează şi astfel apare cardio-pneumo- psihograful, reprezentând prima genereaţie a poligrafului modern. O îmbunătăţire importantă o realizează în 1945 John Reid, care stabileşte legătura dintre activitatea musculară neobservată şi tensiunea arterială.

În România, biodetecţia începe să fie utilizată din 1975, în special în cazurile de omor. Prima lucrare în domeniu aparţine profesorului universitar Tiberiu Bogdan – „Investigaţia psihologică a comportamentului simulat”.

Baze ştiinţifice moderne ale biodetecţiei judiciare

Au fost aşezate în anii 70 , când s-au formulat principiile cibernetice specifice fiinţelor umane ca urmare a cercetărilor din domeniul psihofiziologiei. În literatura de specialitate , biofeedback- ul  este definit ca un principiu general potrivit căruia un individ plasat într-o anumită situaţie va emite răspunsuri a căror frecvenţă şi intensitate vor creşte dacă sunt consecinţele lor sunt pozitive şi vor descreşte dacă consecinţele sunt negative sau nule.

Pe baza acestui principiu ştiinţific a fost elaborată metoda de auto-control şi /sau relaxare, bazată pe înregistrarea unor fenomene fiziologice involuntare şi transformarea lor în semnale perceptibile, în scopul de a fi folosite ca indicatori ai stării de relaxare şi de evidenţiere a autocontrolului. Se poate realiza controlul operant al unei serii de funcţii ca : vasodilataţia, ritmul cardiac, ritmurile cerebrale, tensiunea arterială, contracţiile stomacale, etc. În cercetările psihofiziologice au fost puse în evidenţă multiple posibilităţi de condiţionare operantă a sistemului neurovegetativ şi a musculaturii netede.

„Particularitatea principală a metodei de biodetecţie judiciară de tip experimental constă în faptul că este o formă activă de intervenţie umană în desfăşurarea fenomenelor psihologice de conştiinţă, al cărei rezultat este sporirea cunoştinţelor în cauza aflată pe rol, verificând şi omologând , la nivelul experimentalului , cunoştinţele, respectiv plusul de informaţie pe care-l oferă.”

Ca orice tip de experiment, biodetecţia este un act deliberat, îndeplinit etapă cu etapă, pe baza unor anticipări, ipoteze sau simple presupuneri care vizează obiective precis determinate.

Obiectul biodetecţiei judiciare

Îl reprezintă comportamentul simulat, care este o entitate  între aspectul aparent şi cel inaparent al comportării, expresie a dedublării psihologice în raport cu sine (aspect inaparent, strict secretizat) şi în alteritate, adică în raport cu societatea (aspect aparent- notoriu, afişat abil sau naiv, dar insistent, cu eforturi de persuasiune). Comportamentul simulat e definit ca o încercare de a ascunde sau falsifica sensul unei realităţi de fond psihosomatic.

Biodetecţia are în vedere ambii termeni ai binomului simulării şi elaborează metodologia de condiţionare operantă a reacţiilor în scopul obţinerii informaţiilor necesare.

În sfera preocupărilor biodetecţiei judiciare sunt cuprinse :

1. comportamentul simulat intenţionat, cu aspecte de aparenţă şi inaparenţă

2. binomul comportamentului simulat

3. credibilitatea

4. existenţa erorii, ca etiologie a unor comportamente ce sunt aparent simulate

5. existenţa sau inexistenţa discernământului faptelor penale

6. căutarea probelor materiale în vederea conversiunii

7. intenţionalitatea

Criterii de utilizare a  tehnicii poligraf

„Detectoarele de minciuni”, termen popular, desemnează de fapt aparatura poligraf de înregistrare a unor reacţii psihofiziologice caracteristice stărilor de tensiune emoţională. La baza folosirii acestei tehnici stau următoarele criterii:

– funcţionarea aparatelor se bazează pe faptul că o minciună spusă conştient, pe lângă efortul mintal pe care îl necesită, produce şi o anumită stare de tensiune emoţională – teama;

– producerea tensiunii emoţionale îşi are originea în declanşările involuntare ale sistemului neurovegetative concomitent conştientizării pericolului şi în întârzierea prin aceasta a instinctului de autoconservare;

– prin folosirea poligrafului nu se lezează cu nimic integritatea sau demnitatea individului, care-şi conservă toate calităţile volitive şi raţional –afective;

– folosirea poligrafului se face numai cu acordul subiectului şi consimţământul apărării;

–  metodologia de testare nu este interzisă de lege şi poate fi utilizată în scopul stabilirii fie a vinovăţiei, fie a nevinovăţiei.

Tehnicile poligraf înregistrează în principal modificările indicilor psihofiziologici oglindite în următoarele diagrame :

diagrama puls-tensiune arterială

diagrama ritmului respirator

diagrama rezistenţei electrodermice.

„Aplicată  în mod adecvat, de către examinatori competenţi, instruiţi, cu un înalt grad de profesionalitate şi probitate, cu respectarea riguroasă a normelor eticii juridice, testarea sincerităţii cu ajutorul tehnicii poligraf constituie un mijloc de investigare obiectivă a unor reacţii psihofiziologice ce însoţesc încercarea de  disimulare, a cărui utilizare la stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei unei  persoane nu poate fi nesocotită.”

Bibliografie:

Tudorel Badea Butoi, Ioana Teodora Butoi, Psihologia interogatoriului judiciar, Ed. Enmar, Bucureşti, 2002

Aurel Ciopraga, Criminalistica – Tratat de tactică , Editura Gama, Iaşi , 1996

Nicolae Mitrofan, Voicu Zdrenghea, Tudorel Butoi, Psihologie judiciară, Casa de editură şi presă „Şansa”, Bucureşti, 1994