TANATOLOGIA MEDICO-LEGALĂ

Tanatologia medico-legală reprezintă acel sector de activitate care studiază problematica morţii organismului uman. Moartea, acest moment în evoluţia viului si un proces în existenta individului, este definit prin: încetarea definitiva si ireversibila a vieţii prin oprirea funcţiilor vitale (cardiocirculatorie si respiratorie) ce determina dispariţia individului ca entitate biologica. În opoziţie cu moartea, viaţa este considerată o formă superioară de mişcare a materiei, reprezentând o sinteza a tuturor proceselor mecanice, fizice si chimice care au loc în organism şi care se caracterizează prin: metabolism, (auto)reproducere, reactivitate /excitabilitate, variabilitate şi evoluţie.

Autopsia medico-legala.

Necropsie (necro = mort, cadavru; opsis = vedere) – termen considerat de unii autori mai adecvat decât cel de autopsie (autos = însuşi + opsis) – aceasta noţiune se referă la examinarea cadavrului sau a fragmentelor de cadavru (indiferent de timpul trecut de la deces; deci. inclusiv examinarea scheletului uman, în totalitate, sau a diverse fragmente osoase (atunci când a trecut o perioada îndelungata de timp de la moarte).

Autopsia (necropsia) poate fi:

A) prosecturală, care se execută, în laboratorul de anatomie patologică din cadrul unui spital, de către un medic anatomopatolog, pentru a se confirma/infirma patologia ce a determinat decesul individului internat în acea unitate sanitară. În situatia în care cu ocazia unei astfel de autopsii se pun în evidenţă leziuni traumatice, autopsia se opreşte şi cadavrul va fi preluat de instituţia medico- legală;

B) medico-legală, sau oficială, care are urmatoarele caracteristici:

este efectuata numai de către medicul legist;
se execută la unitatea medico-legală pe a cărei rază teritorială s-a produs decesul persoanei sau unde a fost găsit cadavrul;
este obligatorie (şi independentă de acordul familiei) în urmatoarele cazuri: moarte violentă, chiar şi atunci când există o anumita perioadă de timp între evenimentul traumatic (accident, agresiune etc.) şi deces, dar moartea poate fi pusă în legătură cu acel eveniment: moarte din cauza necunoscută (spre exemplu, atunci când rudele, cunoscuţii etc. nu pot proba cu documente medicale o patologie prin care să se poată explica decesul); cauza morţii este suspecta de a fi violenta.

Moartea este considerată suspectă în următoarele situaţii:

a) moarte subită (deces survenit brusc, în plină stare de sănatate aparentă la o persoană fără afecţiuni cronice patologice cunoscute);

b) decesul unei persoane a cărei sanatate, prin natura serviciului, a fost verificată periodic din punct de vedere medical;

c) deces care survine în timpul unei misiuni de serviciu, în incinta unei întreprinderi sau institutii.

d) deces care survine în custodie (moartea persoanelor aflate în detenţie sau private de libertate, in spitalele psihiatrice, decesele în spitale penitenciare, în închisoare sau în arestul poliţiei).

e) moartea asociată cu activităţile poliţiei sau ale armatei în cazul în care survine în cursul manifestaţiilor publice sau orice decese care ridică suspiciunea nerespectării drepturilor omului, cum este suspiciunea de tortură sau orice altă formă de tratament violent sau inuman;

f) multiple decese, repetate, în serie sau concomitente într-o colectivitate;

g) cadavre neidentificate sau scheletizate;

h) decese survenite în locuri publice sau izolate;

i) când moartea survine la scurt timp (de regulă până la 24 de ore) de la intrarea într-o unitate sanitară, timp în care nu s-a putut stabili un diagnostic (prin care să se poată explica decesul), care să excludă o moarte violentă;

j) când moartea este pusă în legătură cu o deficienţă în acordare asistenţei medicale sau în aplicarea măsurilor de profilaxie ori de protecţie a muncii;

k) decesul pacientului a survenit în timpul sau la scurt timp dupa o interventie diagnostică sau terapeutică medico-chirurgicală;

Autopsia medico-legală se execută numai în baza unui document oficial scris (adresa/ordonanţă) emis de către un organ de ancheta, abilitat, al statului;

Autopsia medico-legala trebuie sa fie completă; cele trei cavitaţi (craniană, toracică, abdominală) vor fi deschise în mod obligatoriu chiar dacă felul şi cauza morţii sunt evidente înca de la examenul extern (spre exemplu, hemoragie externă, prin amputarea unui membru, zdrobirea capului etc.);Dupa efectuarea autopsiei medico-legale, datele obtinute sunt trecute imediat într-un raport de autopsie medico-legală.

Etapele (fazele) morţii:

agonia („viata redusă “) este o etapă premergătoare (sau iniţială) a morţii, o etapa de luptă în care fenomenele tanatologice se impun faţă de fenomenele biologice; în consecinţă, se produc o diminuare a funcţiilor vitale (cardio-circulatorie şi respiratorie) şi o alterare, pâna la dispariţie, a funcţiilor vieţii;
moartea clinică, (moartea relativa) este o etapa intermediara (între viaţă si moartea definitivă), ireversibila spontan, care se caracterizează prin încetarea funcţiilor vitale (vegetative): cardio circulatorie si respiratorie. Această etapa durează din momentul încetării funcţiilor vitale pâna la instalarea leziunilor ireversibile la nivelul sistemului nervos central (moartea creierului fiind criteriul morţii organismului);
moartea biologica (moartea reala sau moartea definitiva) este o etapa ireversibilă (nici spontan, si nici artificial, prin metode de resuscitare, individul nu va mai putea reveni la viaţă) a procesului tanatogenerator, caracterizata prin încetarea funcţiilor vitale si apariţia leziunilor ireversibile la nivelul sistemului nervos central. Dupa instalarea morţii reale pot fi puse în evidenta semnele morţii si, pentru un timp (diferit dela un organ/ţesut la altul, în funcţie de rezistenta acestora la lipsa oxigenului), mai persista manifestările postvitale.

Etapele morţii sunt confundate destul de frecvent cu alte stări particulare ale organismului uman, care au drept numitor comun alterarea stării de conştienţă: acestea au fost denumite, în mod impropriu, si „stări intermediare” între viaţă şi moarte sau „stări de frontiera”: moartea aparenta (viata minima), viata vegetativa, coma (somnul profund), sincopa, lipotimia (leşinul).

Clasificarea medico-legală a morţii:

Moartea violenta . moartea care se produce ca urmare a nerespectarii dreptului la viata al fiinţei umane, a încălcării relaţiilor sociale care apară cel mai de preţ bun al omului si, în consecinţă, ori de câte ori o moarte este etichetata drept violentă (din punct de vedere medicolegal), se vor declanşa procedurile judiciare necesare stabilirii circumstanţelor în care s-a produs decesul persoanei respective, în vederea aplicarii unor sancţiuni juridice; de cele mai multe ori, moartea violenta este secundara acţiunii unor agenţi traumatici externi organismului.

Moartea violenta poate surveni în urmatoarele circumstanţe: accidente, categorie în care este inclus si decesul produs ca urmare a unor deficiente, greşeli în activitatea de asistenta sanitara, respectiv a unei conduite terapeutice inadecvate situatiei respective- tratament incorect efectuat sau aplicat cu întârziere, nesupravegherea competentă a pacientului etc.; sinucideri; omoruri; execuţia capitala: pedeapsa cu moartea este o circumstanţa particulară în care se produce decesul unei persoane, condamnata la aceasta pedeapsa, printr-o hotărâre ramasa definitiva, de către o instanta de judecata.

Moartea neviolentă, Se considera neviolenta moartea în etiopatogenia careia nu poate fi implicaţii acţiunea unui agent traumatic extern organismului. Moartea neviolenta poate fi: naturală (moartea „de bătrânele”); patologica – moartea produsa prin îmbolnăvirea organismului.

Moartea suspectă de a fi violentă, înainte de efectuarea autopsiei (inclusiv a investigaţiilor tanatologice de laborator) medico-legale, cu ocazia cercetărilor judiciare efectuate la faţa locului sau în cadrul anchetei preliminare; la limita dintre cele doua tipuri, diametral opuse de moarte se situeaza moartea suspectă de a fi violentă, denumita si moartea obscură (O.M.S.).

Din categoria morţilor suspecte de a fi violente fac parte şi:

moartea subita – moartea care se produce brusc, rapid (la cel mult 24 de ore de la debutulsimptomatologiei). În plină stare de sănatate (posibil aparenta, deoarece „un om sănătos este un bolnav care se ignora”), uimind anturajul, care nu se aştepta la un asa deznodământ.

Denumită de autorii anglo-saxoni S.U.U.D. (sudden =brusc, unexpected= neaşteptat, unexplained = neexplicat, death = moarte), moartea subita, în funcţie de aspectul macroscopic decelat la autopsie, se poate prezenta sub urmatoarele aspecte (Simonin, Avdeev, Mueller, Moraru etc.):

a) moarte subita cu leziuni organice incompatibile cu viata;

b )moarte subita cu leziuni organice cronice;

c) moarte subita cu leziuni/modificări organice nespecifice pentru o anumita boala;

moartea prin inhibiţie (moartea reflexa), ce se produce la indivizi sanatoşi (cu ,,autopsie alba”), reactivitate particulara, la care datele de ancheta pun în evidenţă un eveniment traumatic, imediat anterior decesului si exercitat asupra unei zone recunoscute ca reflexogene;
moartea funcţionala sau moartea dinamica.

Semnele morţii:

Semne negative de viata – apar imediat dupa încetarea funcţiilor vitale; au valoare orientativa, nepermitând susţinerea diagnosticului de moarte reala; sunt prezente si în sincope, lipotimii, moarte aparenta etc.; sunt date de alterarea „trepiedului vital”: creier-cord-plamân.

Ca semne negative de viata se descriu: aspectul general si poziţia corpului, determinate de pierderea tonusului postural; midriaza fixa; lipsa reflexelor; lipsa respiraţiei; lipsa activitatii cardiovasculare.

Semne pozitive de moarte – modificări (fenomene) cadaverice, semne ale morţii reale sau semne de certitudine ale decesului.

Semne pozitive de moarte precoce: racirea cadavrului; deshidratarea; lividitatile cadaverice ce parcurg urmatoarele faze: rigiditatea cadaverica; autoliza.

Semne pozitive de moarte tardive: modificări distructive: putrefactiasi distrugereacadavrului de diferite vieţuitoare sau de om; modificări semiconservatoare: adipoceara = saponificarea = săpunul de cadavru; modificări conservatoare naturale (mumificarea, lignifierea, pietrificarea, congelarea) si artificiale (menţinerea în camere frigorifice, îmbalsamarea, plastifierea).

Bibliografie

Vladimir Belis, Medicina Legala, 1999, Editura Odeon, Bucureşti Vladimir Belis, Medicina Legala, 1992, Editura Teora, Bucureşti

Scripcaru Gheorghe, Patologie medico legala, 1983, Editura Didactica si Pedagogica, Bucureşti Kernbach M., Medicina Judiciara, 1958, Editura Medicala Bucureşti

Sursa foto: http://www.digplanet.com/wiki/Autopsy