Nivelul ridicat al infracţionalităţii care îl afectează pe cetăţean în existenţa sa cotidiană, nu poate fi combătut decât printr-o ripostă promtă, riguroasă şi adecvată fiecărei situaţii, din partea societăţii, prin instituţiile sale specializate.

Infracţiunile săvârşite prin folosirea violenţei prezintă o gravitate deosebită faţă de celelalte fapte antisociale, deoarece acestea declanşează consecinţe imediate în plan fizic asupra victimei dar şi traume psihice ulterioare. Faptele de mare violenţă, prin rezultatele distructive şi ireparabile pe care le antrenează, ca şi prin pericolele potenţiale reprezentate de personalităţile agresive ale făptuitorilor, prin difuzarea deseori deformată prin prisma mass-media, perturbă grav echilibrul psihosocial care necesită o atenţie deosebită în vederea readucerii sentimentului de siguranţă civică şi linişte pentru cetăţeni, din acest punct de vedere.  

Activităţile referitoare la soluţionarea cauzelor sunt precedate de o activitate laborioasă destinată strângerii probelor, clarificării împrejurărilor în care s-a comis fapta, identificării autorilor dar şi a victimei.

 La soluţionarea cauzelor penale şi implicit la identificarea autorilor, aportul criminalisticii se manifestă pe trei planuri care se află într-o evidentă legătură: planul tehnic, tactic şi metodologic.Infracţiunile de omor solicită eforturi deosebite din partea procurorilor, criminaliştilor şi judiciariştilor, pe timpul investigării locului faptei, în vederea clarificării împrejurărilor şi a modalităţilor concrete în care au acţionat autorii. Stabilirea modului de suprimare a vieţii este posibilă pe baza unui complex de date culese în cursul realizării activităţilor de investigare tehnico-ştiinţifică criminalistică şi al valorificării ştiinţifice a urmelor şi mijloacelor materiale de probă, descoperite la faţa locului.

Conduitele umane deviante au în vedere atitudinile agresive caracterizate prin utilizarea forţei în raporturile interpersonale. Agresivitatea apare atunci când individul este împiedicat să-şi satisfacă dorinţele şi să se manifeste printr-un comportament violent şi distructiv. 

Modul în care se săvârşeşte actul va fi măsura gradului de agresivitate acumulată, a locului pe care-l ocupă obiectul agresiunii în ierarhia valorilor intime, cât şi în generarea propriu-zisă a situaţiei frustrante. Trecerea la act  nu poate fi cenzurată, nici amânată, întrucât psihopatul nu are o cenzură etică interioară; pentru el noţiunea de viaţă unică, irepetabilă, este un concept exterior, străin, impus de convenienţele social-educaţionale.Actul se desfăşoară în condiţiile dictate de structura temperamentală, gradul de instruire, circumstanţe şi duce la o stare de perfectă detensionare, de eliberare de sub jugul terorizant al pulsiunilor. Infractorul se simte eliberat, trăind această eliberare printr-un perfect confort organic şi psihic; nu sunt anticipate consecinţele şi nici nu i se atribuie actului o anumită semnificaţie negativă din punct de vedere uman şi social.

 În majoritatea situaţiilor, locul faptei constituie pentru organele judiciare o bogată sursă de indicii, prin care ar putea reconstitui pe plan mental întreaga dinamică a săvârşirii infracţiunii, condiţiile de loc şi de timp, anumite indicii despre persoanele participante sau poate fi chiar identificarea  persoanelor vinovate.

                II.Analiza multidisciplinară a datelor în cercetarea omorului

   1.Locului faptei şi analiza datelor

 Locul faptei oferă cele mai multe posibilităţi pentru prelevarea, fixarea şi ridicarea urmelor şi mijloacelor de probă.

Investigarea ştiinţifică a omorului a evidenţiat o grilă de exigenţe căreia trebuie să-i răspundă:

• Ce s-a petrecut la locul faptei şi care sunt motivele crimei ?
• Omorul s-a comis pe locul unde s-a găsit cadavrul ?
• Cine este ucis?
• Când a fost comisă crima?
• În ce fel s-a comis crima ?
• Criminalul a luat măsuri pentru ascunderea omorului şi în ce constau aceste măsuri ?
• Crima a fost comisă de o singură persoană sau de mai multe ?
• Care sunt căile de acces ale criminalilor în câmpul faptei, în ce mod au părăsit câmpul faptei, cât timp au rămas acolo şi ce acţiuni au săvârşit ?
• Cine este făptuitorul ?
• Care sunt experienţele pozitive şi limitele investigaţiei ştiinţifice desprinse din soluţionarea cauzei ?

Cercetarea  în echipă presupune concentrarea cunoştinţelor, a priceperii şi a experienţei unor specialişti în valorificarea completă şi operativă a datelor despre fapta comisă, în direcţia aflării adevărului.

 Din cauza naturii sale, cercetarea omorului impune desfăşurarea de activităţi de investigaţii judiciare şi ştiinţifice complexe, sub coordonarea procurorului care este sprijint de ofiţerii de poliţie din serviciul poliţiei criminale şi criminalistic.În situaţiile complexe şi variate pe care le implică cercetarea, activitatea echipei trebuie să se caracterizeze prin colaborare, schimb reciproc de informare, muncă şi spirit colegial cât şi nedepăşirea competenţelor.

 Indiferent de modalităţile traumatice, omorul constituie o entitate nosologică complexă în rezolvarea căreia pe primul plan se situează colaborarea dintre anchetator şi medicul legist, corectitudinea examenului necropsic, epuizarea tuturor mijloacelor  complementare de laborator şi eficienţa examinărilor.

Din momentul aducerii la cunoştinţa componenţilor echipei de cercetare despre comiterea unui omor, toţi devin total răspunzători de desfăşurarea în cele mai bune condiţii a unor activităţi primordiale pentru identificare ulterioară a autorului: deplasarea de urgenţă şi în orice condiţii, cercetarea calificată şi competentă a locului faptei, descoperirea, fixarea, ridicarea şi conservarea urmelor, elaborarea de ipoteze şi versiuni, declanşarea de investigaţii şi audieri în baza primelor indicii şi a urmelor.

Medicul legist cercetează aspectele medicale asupra cauzei şi naturii morţii, asupra legăturii cauzale dintre acţiune şi consecinţele sale. Există permanent o interdependenţă impusă obiectiv, de necesitatea stabilirii adevărului, la care concură două ştiinţe de graniţă, criminalistica şi medicina legală. Fiecare dintre componenţii echipei realizează în mod spontan câte un gen de interpretare completă asupra locului faptei şi chiar asupra urmelor care sunt fragmentate, subiective şi tributare specializării fiecăruia.

Interpretarea completă asupra urmelor este cea criminalistică, realizată de un specialist sau expertul criminalist la dispoziţia şefului echipei de cercetare. Dispunerea interpretării şi formularea concretă a întrebărilor la care trebuie să răspundă criminalistul se face prin rezoluţie motivată. Acest aspect se conturează în faza statică, când au fost emise deja unele ipoteze cu privire la natura faptei, la modul de operare, la timpul comiterii şi la persoanele care puteau să o comită. În această fază apar şi primele semne de întrebare cu privire la împrejurările în care s-au derulat evenimentele.

La faţa locului, în cazul unui omor, criminaliastul va examina locul faptei cu dublu scop: documentarea completă asupra evenimentelor, prin intermediul fotografiilor sau al videofilmării locului faptei cât şi asigurarea că a avut loc o cercetare atentă şi completă pentru orice detaliu care ar putea să furnizeze un indiciu atât cu privire la crimă cât şi la identitatea criminalului, prin identificarea şi ridicarea probelor. Ridicarea tuturor probelor şi a mijloacelor materiale de probă, constatarea tehnico-ştiinţifică traseologică ulterior efectuată, sunt activităţi hotărâtoare pentru administrarea probelor în vederea aflării adevărului, formarea unei convingeri certe şi probarea vinovăţiei autorului omorului.

Din punct de vedere psihologic, activitatea de cercetare la faţa locului, este cotată o activitate ce se desfăşoară în condiţii de stres ridicat, prezenţa altor persoane în imediata apropiere a zonei de cercetat nu poate fi decât o împrejurare de amplificare a acestuia şi de scădere a capacităţii de observare şi a atenţiei membrilor echipei.

 Echipa complexă îşi poate demonstra eficienţa doar în măsura în care fiecare componentă îşi realizează atribuţiunile, orice suprapunere sau adăugire la ceea ce trebuie executat constituind un factor perturbant pentru un alt segment, compromiţându-se rezultatul final. Sub presiunea evenimentului se dispune mobilizarea, încă din faza iniţială, când practic nu se cunoaşte perspectiva cercetărilor, a unor efective mari, care nu au atribuţiuni în cercetarea la faţa locului faptei şi care de obicei sunt lăsate în aşteptare.  În acest fel, evenimentele mai deosebite devin demonstraţii de forţă, când autoturisme, poliţişti, public, ziarişti cu aparate de fotografiat sau camere de luat vederi, preocupaţi în zona de cercetare, fiecare căutând să-şi dea o întrebuinţare, în lipsa unei coordonări generale. Este momentul ipotezelor de lucru, al presupunerilor asupra ceea ce cred că văd, al cercetărilor personale fără finalitate şi al zvonurilor.

 Activitatea echipei, în care fiecare componentă îşi îndeplineşte sarcinile cu precizie, atmosfera generală de disciplină reflectată spre public, vor crea impresia că situaţia este gestionată corespunzător şi că implicaţiile sau consecinţele evenimentului sunt sub control.

  2.Rolul echipei complexe în cercetare

 Faza de investigare presupune efectuarea cercetării faptelor de către echipa complexă, asigurarea operativităţii, cercetarea atentă, completă şi calificată a locului faptei, planificarea întregii activităţi de urmărire penală, stabilirea cu exactitate a elementelor constitutive ale infracţiunii, asigurarea continuităţii desfăşurării urmăririi penale, efectuarea cercetării în strictă conformitate cu prevederile legii procesual penale şi cu aplicarea consecventă a celor mai adecvate metode tehnico-ştiinţifice şi reguli metodologice criminalistice, pe întreaga durată a desfăşurării procesului penal.

Echipa de cercetare în cazurile complexe este formată din procuror sau un oficial al poliţiei, ofiţeri de investigaţii criminale, criminalişti, medic legist şi în funcţie de situaţie, antropolog, pompier sau conducător de câini de urmărire.

În teorie şi practică se face distincţie între două faze pentru cercetarea locului faptei şi anume una statică şi alta dinamică.

Faza dinamică este cea mai importantă etapă a cercetării locului faptei care practic este irepetabilă, de aceea întreaga echipă trebuie să fie responsabilă, respectând regulile esenţiale.

Activităţile cuprinse în planul de urmărire penală a faptelor cu moarte violentă sunt, cercetarea la faţa locului, examinarea cadavrului, audierea martorilor şi a persoanelor bănuite, efectuarea de reconstituiri şi percheziţii, dispunere de expertize, căutarea şi prinderea autorului.

  În prima etapă se procedează la depistarea şi fixarea urmelor infracţiunii şi a făptuitorului, cu stabilirea caracterului infracţiunii şi a împrejurărilor ei, colectarea datelor despre victimă, stabilirea martorilor posibili.

Calitatea cercetării locului faptei va fi diminuat prin nerespectarea cu stricteţe a atribuţiunilor prin substituirea specialiştilor criminalişti de către alte persoane prezente sau pur şi simplu care intră în zona de interes fără nicio justificare. Evenimentele care depăşesc sfera rutinei sau care de obicei atrag la locul faptei un public numeros care va vizualiza ceea ce vor întreprinde cei abilitaţi prin lege să desfăşoare activitatea de cercetare şi vor comenta cele petrecute, conform nivelului de cunoştinţe  al fiecăruia.

 Întrucât aceste persoane nu pot fi total îndepărtate, organul de urmărire penală le va îndepărta la o distanţă care să permită o bună libertate de acţiune a specialiştilor criminalişti şi a celorlalţi participanţi desemnaţi. Această îndepărtare şi menţinere la distanţă operează pentru toate persoanele nenominalizate să efectueze activităţi la locul faptei, indiferent de calitatea pe care o au.

 Etapa ulterioară, este cea de obţinere şi concretizare a cunoştinţelor despre prezumtivul autor; are loc elaborarea şi verificarea versiunilor particulare privind personalitatea acestuia şi motivele infracţiunii; precizarea datelor despre valorile sustrase de la partea vătămată; expertizarea obiectelor şi a altor materiale de probă ridicate din scena infracţiunii; folosirea evidenţelor criminalistice pentru verificarea urmelor şi a infractorului; organizarea interacţiunii organului de urmărire penală cu subdiviziunile operative de investigaţie.

 În etapa de urmărire penală a bănuitului, învinuitului, se efectuează diverse şi complexe acţiuni procesuale, corespunzător caracterului şi sarcinilor de cercetare, până se vor obţine date suficiente cu privire la vinovăţia bănuitului, învinuitului, sau probe ce indică nevinovăţia acestuia, dovedirea caracterului şi mărimii prejudiciului cauzat de infracţiune.

Urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunii, la identificarea făptuitorului/făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

Această activitate este importantă pentru organele de urmărire penală care în baza probelor adunate realizează o cunoaştere directă şi completă a persoanelor învinuite. Cunoaşterea trebuie făcută asupra persoanei fizice şi a identităţii acesteia, asupra calităţii procesuale pe care o are persoana respectivă, în sensul că făptuitorii pot fi autori, coautori, instigatori sau complici.

 Etapa de încheiere a investigaţiilor se finalizează cu stabilirea caracteristicii persoanei învinuitului, motivul infracţiunii, probarea genului şi mărimii prejudiciului cauzat de infracţiune. Pentru realizarea unei analize complexe a actului infracţional este important a se analiza atâtpersonalitatea infractorului cât şi modul în care acesta se regăseşte în pregătirea şi săvârşirea actului infracţional. Infractorul este centrat pe prezent, pe satisfacerea imediată a tendinţelor pulsionale, animalice, deoarece valoarea de activare a procesului de evaluare a consecinţelor pe termen scurt este mai mare decât cea a evaluării consecinţelor pe termen lung.Acest aspect se datorează faptului că infractorii au un mod comun de a gândi, raportat la infracţiune şi anume refuză evaluarea urmărilor negative pe care faptele lor le-ar avea, precum şi conştientizarea faptului că ar putea fi prinşi.   Modurile de operare a făptuitorului, în cazurile infracţiunii cu violenţă, se întrevăd de regulă, deja în prima fază a cercetărilor.

 

             3.Activitatea de gestionare a informaţiilor în vederea identificării         autorului/autorilor 

Modul în care sunt prezentate cele văzute capătă o semnificaţie deosebită în gestionarea situaţiei. Astfel, uneori, reprezentanţii presei, ajung la faţa locului chiar înaintea echipei de cercetare a evenimentului, prin mijloace numai de ei ştiute.

Reprezentanţii presei vor dori să fie informaţi asupra evenimentului în sine dar şi asupra măsurilor de perspectivă şi bineînţeles, cea mai autorizată persoană este cea de la locul faptei cu poziţia ierarhică cea mai mare care va face o primă declaraţie de presă, constituind astfel o variantă proprie a celui care o face, o apreciere care are ca suport nu datele obiective, rezultat al cercetărilor, ci propria experienţă profesională a subiectului.

La faţa locului sosesc apoi şi alte persoane sau personalităţi care prin prezenţă, amplifică situaţia, ridicând nivelul de gravitate a evenimentului. Acestea vor fi la rândul lor intervievate asupra situaţiei şi în aceleaşi condiţii de informare ca şi primul abordat, vor oferi publicului varianta proprie, care va fi aceeaşi sau o alta decât prima.

Gravă este situaţia în care se aduce la cunoştinţa publicului, în special prin intermediul televiziunii, dar şi al ziarelor, a probelor descoperite sau a altor amănunte care ţin de intimitatea cercetărilor şi care, ulterior, vor avea efecte nedorite asupra desfăşurării acestora. Oferirea unor informaţii la „cald”, înainte de a fi în posesia tuturor datelor necesare formării unor concluzii, constituie un act de dezinformare a opiniei publice care, de obicei, nu va avea efecte asupra celui care o face, ci, dimpotrivă, asupra celor care urmează a fi mobilizaţi în soluţionarea cazului.Prin prezentarea televizată a cazului se transmit şi informaţii care nu sunt destinate publicului şi, în special, autorilor neidentificaţi sau neprinşi dar şi alte variante care, câteodată, nu au fost luate în lucru de către cei însărcinaţi cu soluţionarea cazului.

Prezentarea pentru public a unui eveniment, trebuie făcută doar în momentul în care suntem în posesia tuturor datelor privitoare la respectiva situaţie, şi după ce s-a stabilit în mod concret ce va fi dat publicităţii şi care sunt pe moment informaţiile care nu sunt destinate publicului.

La presiunea deosebit de mare făcută de reprezentanţii presei cu ocazia unor astfel de evenimente, asupra organelor de urmărire penală, acestea trebuie să-şi înfrâneze dorinţa de a explica şi de a demonstra că situaţia este controlată întrucât asemenea situaţii pot constitui capcane din care apoi este foarte greu de ieşit.

                             4.Atmosfera generală în soluţionarea cauzei

 Pentru a creşte probabilitatea de soluţionare a cauzei, se impune o intervenţie asupra componenţei echipei care va participa la cercetarea locului faptei. Componenţa echipei constituită pentru evenimentele aşa-numite de rutină, nu este întotdeauna cea mai recomandată pentru situaţiile deosebite. O dată asigurată calitatea profesională a celor care vor fi implicaţi în soluţionarea cauzei şi a celor necesare din punct de vedere logistic, există premisele necesare pentru o prestaţie finalizată pozitiv.

 Mai există un element care deşi subiectiv, poate influenţa desfăşurarea activităţilor şi anume atmosfera generală în care acestea se execută. În aceste situaţii care sunt caracterizate printr-un înalt grad de stres se vor avea în vedere eliminarea altor situaţii care pot amplifica stresul iniţial existent. Situaţiile de criză nu pot fi înlăturate însă pot fi gestionate iar deciziile luate în acest sens vor avea o succesiune în timp, trebuind să fie corecte şi rapide, având în vedere durata avută la dispoziţie şi necesitatea ca lucrurile să demareze rapid şi într-o direcţie corespunzătoare situaţiei.Sub aspectul succesiunii teoretice, deciziile pot fi luate pe domeniile arătate dar fiecare caz aduce elemente noi, de surpriză, care nu pot fi avute în vedere şi îl fac un caz nou, personalizându-l.Analiza fiecărei situaţii precedente soluţionate şi semnalarea greşelilor sau imperfecţiunilor pot contribui la o mai bună prestaţie în gestionarea cazurilor. Activităţile  de cercetare a locului faptei, de ascultare a persoanelor, precum şi altele de urmărire penală sunt desfăşurate de specialiştii instituţiei şi trebuie coordonate în sensul asigurării condiţiilor necesare pentru atingerea scopului propus. Activitatea de gestionare a informaţiilor cazului, în raport cu mass-media, se constituie ca reflectarea activităţilor interne desfăşurate în exterior, spre publicul larg, iar modul în care se face transmiterea respectivă este deosebit de important pentru imaginea instituţiei.   Realizarea unei buni colaborări între membrii echipei este de o importanţă deosebită. Această colaborare trebuie să fie permanentă, din primul moment, de la formarea echipelor şi pe întreg parcursul urmăririi penale. Cercetarea în echipă presupune efectuarea unor activităţi de către toţi membrii, sub conducerea procurorului, căruia potrivit dispoziţiilor legii, îi revine obligativitatea urmăririi penale în asemenea cazuri.Aflarea adevărului nu se poate realiza fără suportul ştiinţei, al criminalisticii, medicinii legale şi al altor ştiinţe care jalonează activitatea de investigare.

Ancheta în cercetarea infracţiunilor contra vieţii nu se poate reduce numai la consemnări, ipoteze, supoziţii, ci şi la demonstraţii ştiinţifice care să rezulte dintr-o colaborare largă dar în acelaşi timp logică, a tuturor probelor care demonstrează latura subiectivă sau obiectivă a infracţiunii.Identificarea autorului nu poate fi opera hazardului ci a unei munci complexe, constructive, iar demonstrarea vinovăţiei se poate face numai pe baza unor constatări reale şi consemnate în acte, legal încheiate, ce oferă permanent, toate garanţiile procesuale părţilor, evitând posibilitatea erorii.   

 BIBLIOGRAFIE

1.Buş, I.,  Psihologie judiciară, Ed.Presa Universitară Clujeană, 1997

2.Butoi, T.B., Criminologie-comportamente criminale, Ed.Solaris Print, Bucureşti 2009

3.Conf.univ.dr. Gheorghe Golumbenco, Criminalistica, R.Moldova-2008

4.Ionescu, L., Sandu, D., Identificarea criminalistică, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti 1992

5. Marin, M. Ţîru, G., Aspecte psihologice legate de activitatea echipei de cercetare a locului faptei în cazul infracţiunii de omor, Volum: Investigarea criminalistică a locului faptei, Ed.S.C. Little Star S.A., Bucureşti, 2004, p.377          

6.Pletea C., Valorificarea probei ştiinţifice în aflarea adevărului, Bucureşti, 1999

 

Comisar şef de poliţie  Remus Scrob, I.P.J.Timiş