Reguli de obţinere a documentelor pentru comparaţie în cazul dispunerii expertizei scrisului de mână şi semnăturii
Criminalistic.ro January 30th, 2013comisar şef de poliţie Goldan Eugen
expert criminalist autorizat
Şeful Serviciului Criminalistic Bacău
La scrittura è la pittura della voce„Voltaire”
Identificarea criminalistică este o activitate primordială pentru împlinirea actului de justiţie precum şi pentru prevenirea comiterii faptelor antisociale, fiind una dintre premisele identificării judiciare.
Pentru a se ajunge la identificarea judiciară sunt luate în consideraţie toate probele administrate într-o cauză, inclusiv cele furnizate de identificarea criminalistică – concluziile examinărilor criminalistice.
Printre activităţile de identificare oferite de practica criminalistică se numără şi identificarea persoanei după scris.
Nu întotdeauna identificarea criminalistică este certă, ea poate fi sub forma identificării de gen sau probabilă.
Premisele identificării stau printre altele şi în calitatea materialelor examinate, fie că sunt în litigiu ori modele de comparat. Dacă în ceea ce priveşte litigiul, la momentul punerii la dispoziţia expertului, nu poate fi controlat din punct de vedere calitativ sau cantitativ, nu se pot aduce modificări calitative ori cantitative, nu acelaşi lucru se poate spune despre modelul de comparat.
În activitatea desfăşurată în domeniul expertizei criminalistice nu de puţine ori m-am confruntat şi încă mă confrunt cu situaţii în care, la momentul dispunerii lucrărilor, scriptele de comparaţie puse la dispoziţie sunt insuficiente ori nu corespund din anumite puncte de vedere efectuării unui examen comparativ – fiind „singurele materiale model de comparat ce pot fi puse la dispoziţie” (explicaţie dată de cei ce dispun efectuarea expertizelor).
De cele mai multe ori modelele de comparat se rezumă doar la probe prelevate după reguli cutumiare învăţate în „şcoală” şi anume mostre de scris respectiv semnături executate de persoana bănuită din „poziţia în şezut”, „în picioare” etc.
Pentru a veni în sprijinul celor ce dispun expertize criminalistice a scrisului respectiv a semnăturii şi nu în ultimă instanţă şi în sprijinul experţilor, consider că este oportună existenţa unui ghid pentru organul de cercetare penală ori instanţa de judecată care dispune o astfel de expertiză.
Problema însă nu este atât de simplă.
Scrisul – ca mijloc de fixare şi comunicare a ideilor – este dependent de scoarţa cerebrală, care comandă punerea în mişcare şi controlează actul scrierii. Mecanismul fiziologic al deprinderii de a scrie este dat de un complex de legături nervoase temporare şi de reflexe condiţionate, un proces destul de complicat, bazat pe un mecanism neuro-fiziologic sofisticat, generat de procesele nervoase superioare.
Procesul de formare a scrisului parcuge la început o perioadă de activitate voluntară, când semnele grafice executate tind să fie cât mai apropiate ca formă de semne grafice ce servesc drept model1. Astfel în această perioadă începe să se manifeste o organizare a proceselor nervoase, gesturile fizice, mişcările grafice căpătând un caracter conştient.
Pe măsura fixării acestor gesturi, are loc formarea unor reflexe ce conduc la executarea automată a construcţiilor grafice într-un anumit mod, fără ca atenţia să fie îndreptată neapărat către aceste mişcări. Astfel are loc o automatizare a operaţiilor, scrisul dobândind un steriotip dinamic.
Acest steriotip dinamic ce ia naştere în urma a numeroase repetări şi exerciţii, perioadă în care are loc un proces de fixare, de automatizare a deprinderilor, este capabil de perfecţionare. Dobândirea steriotipului dinamic începe odată cu depărtarea de modelul caligrafic concomitent cu apariţia unor forme grafice ce au caracter personal.
Scrisul reprezintă un element preţios de individualizare şi de identificare, ajutând la diferenţierea unei persoane de alte persoane care au aceeaşi deprindere, manifestată însă prin construcţii grafice diferite2.
Trebuie amintit că experţii pot să folosească în procesul de examinare metoda care cred că se potriveşte cel mai bine cu materialul supus examinărilor.
Metoda des utilizată, în ceea ce priveşte identificarea persoanei inclusiv în identificarea persoanei după scris, este cea a comparaţiei3, adică expertiza criminalistică a scrisului care are ca scop identificarea persoanei, se rezumă la o examinare comparativă a scrisului în litigiu faţă de scrisul model de comparaţie, bazată pe cele două proprietăţi fundamentale ale scrisului şi anume: individualitatea şi stabilitatea relativă (aceeaşi situaţie şi când e vorba de semnături).
Astfel, în demersul său întru aflarea adevărului, expertul analizează, pentru început, caracteristicile, grafice ale fiecărui scris sau semnătură, separat pentru litigiu respectiv pentru modelul de comparat, urmărind, în cazul scrisului abaterile de la modelul caligrafic ţinând cont de modificarea literelor în funcţie de locul pe care îl ocupă în cuvânt şi de modul în care se realizează legătura lor cu alte litere, de grosimea traseelor grafice, unghiurile de înclinaţie a acestor trasee etc. iar în cazul semnăturilor urmărind limitele în care se înscriu variaţiile traseelor grafice şi dominantele acestora. Ulterior, identificării caracteristicilor generale respectiv a celor particulare (individuale, specifice, speciale), examinatorul utilizează analiza comparativă a litigiului faţă de modelul de comparat pe baza caracteristicilor reprezentative din cele două categorii, urmărind cum sunt dispuse şi în ce combinaţii apar particularităţile identificate în cadrul examinării separate, instrumentul folosit fiind cel statistic.
Pe lângă caracteristicile pur grafice, expertul poate lua în considerare şi aşa-numitele „caracteristici ale limbajului scris”, a căror utilitate a fost constatată în special în cazul examinării scrisorilor anonime4.
Aceast aspect a preocupat printre alţii şi pe genialul filozof Camillo Baldi care în lucrarea sa „Trattato come de una lettera missiva si conoscano la natura e qualità dello scrittore” cap. II, spune că în urma analizei limbajului unui scriptor, se pot releva „o mare parte din calităţile, obiceiurile şi aptitudinile sale, atât ale corpului cât şi ale sufletului”5.
Astfel, expertul care analizează un text în vederea identificării autorului, „poate face referire:- la variantele gramaticale şi stilistice ale unei limbi, – la abaterile comise în raport cu normele gramaticale (adică greşelile de diverse feluri, care ţin, fie de obiceiurile geografice, sociale, culturale, individuale -idiomurile – fie de dispoziţiile patologice care generează anormalităţi de idei),” precum şi – la forma lingvistică6 (metoda se aplică şi textelor ce nu sunt manuscrise).
Totodată în atingerea aceluiaşi scop se poate face apel şi la metoda metoda grafologică metodă pe baza căreia expertul poate stabili dacă atât scrisul în litigiu cât şi cel de comparaţie oglindesc personalitatea aceleiaşi persoane.
Este bine cunoscut faptul că atât scrisul cât şi semnătura sunt influienţate în execuţie de anumite situaţii. Acestea determină o abatere de la modul obişnuit al scriptorului de a executa o semnătură ori de a realiza o scriere.
Scrierea nu este reprezentată numai de combinaţii de gesturi fizice ci este mai întâi, o manifestare a activităţii mentale, o activitate subconştientă astfel că orice individ ajunge să aibă capacitatea de a executa şi lega grafismele într-un ritm rapid cu mişcări ferme alcătuind astfel un scris/o semnătură ce-l reprezintă.
Atât scrisul cât şi semnătura astfel formate, sunt într-un raport direct cu condiţiile de scriere cât şi cu starea scriptorului în momentul procesului de scriere respectiv în momentul execuţiei semnăturii. La date diferite şi în condiţii diferite, scriptorul poate să execute un scris sau o semnătură diferită.
Unele situaţii care duc la modificarea scrisului/semnăturii depind de voinţa scriptorului iar altele sunt independente de aceasta.
Astfel – fără a fi restrictiv – printre situaţiile ce depind de scriptor consider că se pot enumera:
– tendinţa de autodeghizare a scrisului/semnăturii;
– dorinţa de a scrie mai îngrijit sau mai rapid funcţie de natura documentului scris sau semnat (contracte de vânzare/cumpărare ori alte acte oficiale, sau însemnări, menţiuni, ciorne, state de plată etc).
Din categoria celor care sunt independente de voinţa scriptorului se pot enumera următoarele situaţii:
– vârsta înaintată a scriptorului, stările emoţionale ale acestuia, diminuarea sau pierderea unor funcţii, apariţia unor boli – în special cele nervoase;
– starea psiho-fiziologică a scriptorului la momentul execuţiei scrisului sau semnăturii;
– condiţiile de scriere (suportul folosit, spaţiul rezervat execuţiei semnăturii sau grafismelor menţiunilor realizate, un instrument scriptural neobişnuit folosit de către scriptor, condiţii precare de iluminare, limitarea scriptorului datorată unor situaţii cum ar fi o mână bandajată, poziţie incomodă etc.).
Prezenţa sporadică a acestor situaţii în momentul scrierii sau execuţiei unor semnături produc o abatere variabilă de la scrisul sau semnătura executate în condiţii normale de către scriptor. Prezenţa repetată şi îndelungată însă a acestora pot duce la apariţia unor variante de scriere respectiv de semnătură, acestea devenind după o perioadă stabile ajungând să fie cele obişnuite care îl reprezintă pe scriptor.
Totodată expertul trebuie să-şi explice dacă, cum şi în ce măsură anumite condiţii ori situaţii existente au influienţat scrisurile/semnăturile examinate.
Dar nu numai examinatorul trebuie să cunoască despre prezenţa acestor situaţii ci şi organul de cercetare penală ori instanţa de judecată care dispune efectuarea expertizelor şi pun la dispoziţia expertului materialele de comparaţie, care trebuie să îndeplinească anumite condiţii din punct de vedere cantitativ şi calitativ.
Cu privire la calitatea scriptelor de comparaţie puse la dispoziţia examinatorului au existat preocupări încă de la începuturile apariţiei identificării persoanei după scris/semnături.
Amintesc astfel Lex Cornelia de falsis, Legea lui Lucius Cornelius Sulla, Roma antică care conţinea reguli de cercetare a falsurilor, precum şi novelele 49 şi 73 ale lui Justinian, din anul 539. Edmond Locard însuşi relata în scrierile sale:„…Justinian citează în novela 73 o eroare judiciară datorată unor experţi care au considerat fals un document a cărui autenticitate a fost ulterior stabilită. El scrie: «Asemănarea scrisurilor ni se pare foarte suspectă; este un argument care ne-a înşelat de mii de ori; nu ne vom putea referi la ea până când nu vom avea probe mai bune.» El negase deja în novela 49 că s-ar putea obţine certitudine prin expertiza grafică. Şi a luat măsuri pentru a asigura autenticitatea pieselor care servesc pentru comparaţii” 7.
Nu trebuie uitat în acest sens una dintre cele mai complete şi mai bine informate lucrări şi anume „Traiteˋ des inscriptions en faux et reconnaissances d’écritures & signatures par comparaison & autrement” (par Jaques Raveneau, maitre ecrivain juré a Paris employe au Parlement et en toutes autres jurisdictions pour la verification des ecritures et signatures) Tratatul înscrierilor în fals şi recunoaşterea scrisului şi semnăturilor prin comparare şi altfel (de Jaques Raveneau maestru scriitor, jurat în Paris angajat în Parlament şi în toate alte jurisdicţii pentru verificarea de scrieri şi semnături), apărut în anul 1666 şi retipărit în anul 1673.
După ce în primul capitol Jagues Raveneau prezintă distincţia dintre diferitele falsuri, apoi în capitolul al II-lea defineşte calităţile expertului precum şi „lucrurile necesare a fi observate înainte de verificarea pieselor ce sunt prezentate spre verificare”, în capitolul III scoate în evidenţă „ordinea în care se iau în considerare piesele de chestionat şi cele de comparaţie” prezintă totodată aspecte ce pot apare cu ocazia „recepţiei pieselor de comparat”, „ce calitate ar trebui să fie”, cât şi „lucruri ce nu pot fi verificate de comparaţie”, recomandând în cuprinsul capitolului să ne asigurăm de autenticitatea pieselor de comparat8.
Pentru a ajuta expertul în demersul său de formare a unei opinii obiective care să fie cât mai satisfăcătoare pentru organul de urmarire penală ori instanţa de judecată, conf. C.p.p. art. 127 „Prezentarea scriptelor de comparaţie” – în cauzele privind infracţiuni de fals în înscrisuri, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate ordona să fie prezentate scripte de comparaţie. De asemenea conf. art. 121. „Drepturile expertului” – expertul are dreptul să ia cunoştinţă de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei.
Modelele de comparaţie puse la dispoziţia expertului trebuie să fie probe admisibile din punct de vedere al autenticităţii acestora. Mai bine zis, scrisul de mână ori semnăturile să emane de la persoana la care se face referire. Garanţia autenticităţii este dată de organul de urmărire penală sau instanţa de judecată care dispune expertiza. Acestea sunt utilizate de expert pentru a-şi forma o opinie cu privire la autenticitatea scrisului de mână/semnăturii în discuţie/litigiu.
Există două tipuri de materiale model de comparaţie (scripte de comparaţie), şi anume:
Informale (preexistente, preconcepute, scrise liber) – care sunt documente scrise/semnate anterior litigiului şi cunoscute a fi autentice şi
formale (scrise la cerere9) – documente ce cuprind scris/semnături la cerere denumite şi eşantioane, probe sau mostre).
Identificarea scrisului/semnăturii în litigiu depinde de calitatea scrisului de mână/semnăturilor cunoscute, puse la dispoziţia expertului, de cantitatea acestuia/acestora cât şi de perioada de timp în care au fost executate.
Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată trebuie să fie în măsură să anticipeze nevoile expertului în stabilirea materialelor model de comparaţie, în scopul de a evita erorile în formularea concluziilor de către examinator. Scriptele de comparaţie trebuie să fie adecvate, suficiente şi să fie de natură a uşura munca expertului.
Un expert care examinează scris de mână sau semnături insuficiente, din perioade depărtate faţă de perioada execuţiei litigiului, are o sarcină mult mai dificilă şi nu poate să formuleze concluzii obiective având în vedere materialul limitat pus la dispoziţie.
În urma unei activităţi de peste 25 de ani în domeniul examinării scrisului de mână şi semnăturilor, am constatat de cele mai multe ori că documentele informale, anterioare, s-au dovedit a fi cele mai sigure, mai fiabile pentru examinare în vederea identificării autorului grafic decât cele formale adică probele, mostrele sau eşantioanele date în faţa organului de urmărire penală sau instanţei de judecată. Acest avantaj al scrierii informale se datorează faptului că a fost efectuată în cursul normal al activităţii şi astfel reflectă mai precis obiceiurile subconştiente ale scriptorului.
În cazul probelor formale, chiar şi atunci când nu există nici o tendinţă de deghizare, nici o încercare de a ascunde ceva, scrisul astfel executat nu poate reprezenta sau ilustra pe deplin obiceiurile subconştiente ale scriptorului.
În cazul modelelor de comparaţie, probele de scris informale trebuie să primeze iar când acestea sunt insuficiente, atunci să se procedeze la solicitarea unor probe de scris formale de la suspecţi etc.
Cu privire la modelele de comparaţie formale, probe de scris la solicitarea organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, există unele dezavantaje şi anume:
– scrisul model de comparaţie luat la solicitare nu poate fi cât mai apropiat de scrisul în litigiu, comparativ cu scrisul executat în cursul activităţilor normale ale scriptorului;
– nu se pot crea/asigura pentru scriptorul de la care se prelevează scris model de comparaţie aceleaşi condiţii de mediu ca cele în care a fost executat scrisul în litigiu;
– nu pot fi reproduse circumstanţele în care a fost realizat scrisul în litigiu, circumstanţe care pot influienţa scrisul şi lipsa acestora pot face imposibilă obţinerea unor probe de scris similare cu scrisul în litigiu.
Scrisul model de comparaţie trebuie să fie adecvat pentru a face obiectul unui examen comparativ cu scrisul în litigiu.
Astfel la căutarea şi identificarea documentelor model de comparaţie trebuie să se ţină seama de data documentului în litigiu. Modelul de comparaţie trebuie să fie executat în aceeaşi perioadă sau în perioade apropiate execuţiei litigiului.
Totodată, organul de cercetare penală ori instanţa de judecată trebuie să ţină seama şi de faptul că diverşi factori pot determina modificări ale scrierii de mână. Vârsta, boala, pot duce la deteriorarea abilităţilor de a scrie. Spre exemplu, un adolescent îşi poate schimba într-un an foarte mult scrisul/semnătura, datorită perfecţionării abilităţilor de a scrie/semna. Pe durata de viaţă a unei persoane treptat, scrisul se poate schimba datorită evoluţiei, dar pot apare şi o serie de factori care provoacă o schimbare dramatică într-o perioadă scurtă de timp, astfel că este absolut necesar ca modelul de comparat să fie executat în condiţii similare şi în aceeaşi perioadă de timp.
Un dependent de droguri poate avea o schimbare destul de pregnantă a scrisului/semnăturii faţă de perioada dinainte de dependenţă.
O traumă suferită, cum ar fi un accident vascular cerebral, boală, (boala lui Parkinson, coreea) sau pierderea unui membru apropiat de familie, sau medicaţia, ori abuzul de substanţe pot afecta scrierea manuscrisă, pot avea efecte în plan grafic. Dacă aceste situaţii nu existau la momentul realizării litigiului, scrisul executat sub imperiul acestor factori nu poate fi folosit de către expert pentru identificarea scriptorului. Este bine ştiut că s-a constatat de-a lungul timpului că emoţiile, stările psihice neobişnuite şi diferitele afecţiuni la acest nivel s-ar traduce în scris prin semne specifice – spre exemplu apariţia paragrafiei sau agrafiei10.
Ideal este ca modelul de comparat să fie executat la o perioadă de cel mult doi sau trei ani înainte sau după perioada de timp în care a fost redactat litigiul. Este absolut necesar ca organul de cercetare penală ori instanţa de judecată să nu pună la dispoziţia examinatorului exclusiv scris formal executat de persoana bănuită la data dispunerii expertizei.
Pentru obţinerea documentelor model de comparaţie din categoria celor
informale, preexistente, organul de cercetare penală ori instanţa de judecată
trebuie să ţină seama şi de condiţiile în care a fost executat litigiul.
Astfel dacă scrisul în litigiu este un scris cursiv şi modelul de comparaţie trebuie să fie scris cursiv iar dacă scrisul în litigiu este executat cu majuscule atunci şi cel model de comparaţie trebuie să fie realizat tot cu majuscule.
Deasemenea, tot legat de condiţii, suportul pe care este executat modelul de comparaţie trebuie să fie asemănător suportului pe care este executat litigiul.
Totodată dacă scrisul respectiv semnătura în litigiu sunt executate cu instrument scriptural cu cerneală atunci şi modelele de comparaţie trebuie să fie din categoria celor executate cu instrument scriptural cu cerneală. Acelaşi principiu se aplică şi în cazul în care litigiul este executat cu instrument scriptural prevăzut cu mină de grafit (creion) sau cu pastă (pix).
Există însă situaţii în care scrisul în litigiu este executat pe suprafeţe mari, spre exemplu pe suprafaţa pereţilor, geamurilor, conductelor de termoficare etc. folosind ca instrument scriptural cretă, fragmente de cărămidă ori pensule cu vopsea etc. În aceste situaţii se pot preleva modele de comparaţie executate în condiţii asemănătoare (suprafaţă, element scriptural folosit, poziţie de scriere) dar când există tendinţe de deghizare vor fi folosite înscrisuri pe suport de hârtie ce conţin scris executat cu instrumente de scris uzuale, în condiţii normale atât din categoria celor formale, sub formă de declaraţii etc. cât şi/sau din categoria celor informale.
Scrisul/semnăturile model de comparaţie trebuie să fie şi suficient/suficiente din punct de vedere cantitativ. Ce înseamnă suficient, înseamnă atât de multe modele de comparaţie cât sunt necesare pentru a elimina din cercul de suspecţi orice alt scriptor ca autor al documentului în litigiu.
Din punct de vedere al examinatorului nu este neapărat o limită în ceea ce priveşte cantitatea de documente acoperite cu scris de mână ori un număr strict de semnături model de comparaţie. Cel ce colectează astfel de documente trebuie să pună la dispoziţia expertului cât mai multe probe posibil. Nu este însă suficient să fie multe probe din punct de vedere cantitativ ci să fie şi necontestate, să aibă şi calitatea de a fi comparabile.
Astfel că atunci când litigiul este reprezentat de scris de mână, este necesar ca modelul de comparaţie să fie prezent pe cel puţin trei până la cinci pagini de scris cursiv pentru fiecare perioadă diferită de timp, iar în cazul semnăturilor douăzeci sau treizeci de semnături. Numărul acestora poate fi mai mic atunci când semnăturile în litigiu sunt literale şi se pune la dispoziţia expertului şi scris de mână. Mai multe modele de comparaţie sunt necesare atunci când scriptorul nu are o stabilitate în execuţia caracterelor grafice sau a semnăturilor.
În ceea ce priveşte scrisul informal se mai ridică o problemă şi anume cea a autenticităţii. Astfel organul de cercetare penală ori instanţa de judecată trebuie să se asigure că materialele model de comparaţie colectate sunt autentice. În cazul în care modelul de comparaţie este la rându-i mincinos şi concluziile expertului, care a prezumat că este autentic, vor fi eronate.
În practică se acceptă mărturia autorului cu privire la autenticitatea documentelor, mărturie care nu este întotdeauna şi adevărată. Documente autentice însă pot fi documente emise în cursul normal al activităţii şi acestea pot fi scrisori, contracte, facturi, chitanţe, documente bancare etc.
Pe lângă faptul că atât scrisul de mână cât şi semnăturile trebuie să fie autentice acestea trebuie să fie în acelaşi timp şi adecvate unui examen comparativ, adică să fie originale.
Întodeauna pentru efectuarea unui examen comparativ este necesar a se pune la dispoziţia examinatorului documente originale şi nu fotocopii ale acestora (copie xerografică, fax etc.). Prin procedeul de fotocopiere, mai ales în cazul copierii unor documente deja fotocopiate, se pierd detalii, se schimbă tonurile, nuanţele ori contrastul. Dacă examinatorul trebuie să identifice succesiunea unor suprapuneri de trasee grafice acest lucru este imposibil. În mod excepţional expertul poate admite, în anumite condiţii, documente model de comparaţie dar numai prima fotocopie (prima generaţie).
Pentru un expert cele mai bune documente model de comparaţie sunt documente similare litigiului. Astfel dacă documentul litigios este reprezentat de una sau mai multe chitanţe, atunci şi documentele model de comparaţie trebuie să fie chitanţe. Dacă litigiul este reprezentat de unul sau mai multe contracte (de vânzare cumpărare spre exemplu) şi modelul de comparaţie trebuie să fie acelaşi gen de contracte.
Chitanţele trebuie comparate cu chitanţe, filele CEC cu file CEC, testamente cu testamente şi nu contracte cu file CEC sau contracte cu facturi sau testamente cu chitanţe etc.
Scriptorul se controlează într-un anumit mod în momentul execuţiei semnăturii ori caracterelor grafice ce compun unele menţiuni când este vorba de un testament sau un contract ori un document bancar şi altfel când scrie o scrisoare sau semnează un stat de plată. Totodată o persoană poate avea mai multe tipuri de semnătură funcţie de documentul semnat. Expertul va analiza presiunea, mărimea şi proporţiile, spaţierea, înclinarea şi utilizarea spaţiului suportului.
Totodată scrisul de mână cursiv trebuie comparat cu scris de mână cursiv iar scrisul de mână cu majuscule cu scris de mână cu majuscule.
De ce aceste cerinţe, pentru că există multe caracteristici pe care expertul le urmăreşte în demersul său pentru a identifica autorul grafic.
Astfel într-un mod un scriptor execută caracterele grafice atunci când este restrâns de spaţiul unui formular şi într-un alt mod când suportul pe care realizează scrierea nu este prevăzut cu astfel de spaţii. În situaţii de acest gen, cel ce prelevează scris ori semnături model de comparat trebuie să obţină în alb formulare tipizate asemenea celor în litigiu, pe care le poate multiplica (xerografia) şi după care va solicita persoanei în cauză să le completeze folosind menţiuni, expresii din scrisul în litigiu, obţinând şi astfel de modele de comparaţie pe lângă cele uzuale – declaraţii ori alte documente manuscrise.
Din punct de vedere al conţinutului, documentele trebuie să fie similare. Este ideal ca atât litigiul cât şi modelul de comparat să cuprindă aceleaşi expresii aceleaşi cuvinte. Un „A” se compară cu un „A”, un „M” se compară cu un „M” iar un „chi” se compară cu un „chi” sau „SC Valenus” se compară cu „SC Valenus”.
Astfel, în vederea dispunerii unei expertize grafoscopice, cu privire la materialele necesare a fi puse la dispoziţia expertului, este necesar a se avea în vedere următoarele îndrumări:
– când procedaţi la procurarea de documente informale, nu vă bazaţi pe scris exclusiv formal (declaraţii, scris după dictare etc,); depuneţi eforturile necesare pentru a identifica şi ridica documente emanate în cursul normal al activităţii pe care să le puneţi la dispoziţia expertului examinator ca şi modele de comparaţie;
procedaţi la identificarea şi ridicarea în vederea examinării ca şi model de comparat de documente similare celor în litigiu. Mostrele colectate să fie de acelaşi tip cu cele în litigiu, să aibă aceeaşi liniatură, aceeaşi dimensiune, să fie scrise cu acelaşi tip de instrument scriptural;
documentele procurate să fie redactate în aceeaşi perioadă de timp cu cele în litigiu (cu puţin timp înainte, respectiv după). Nu vă bazaţi doar pe documente recente;
– documentele model de comparaţie identificate şi ridicate pentru expertiză ca model de comparaţie să fie executate în condiţii similare ca cele în litigiu;
– când sunteţi în situaţia de a preleva modele de comparaţie nu uitaţi să:
-folosiţi un chestionar pentru a identifica eventualele circumstanţe care ar putea afecta scrisul;
-folosiţi aceleaşi condiţii în care fost executat scrisul în litigiu. Dacă documentul suspect prezintă scris cursiv, probele model de comparaţie trebuie executate cu acelaşi tip de scris, dacă documentul în litigiu conţine scris cu majuscule, atunci şi modelul de comparat trebuie luat cu majuscule, iar dacă conţine atât majuscule cât şi scris cursiv, la fel trebuie să fie şi modelul de comparat;
-nu vă bazaţi pe scris puţin, ci prelevaţi scris suficient pentru ca scriptorul să-şi etaleze toată gama de caracteristici ale scrisului propriu;
nu prezentaţi persoanei de la care prelevaţi scris sau semnături model de comparat actul în litigiu pentru al copia sau pentru a imita semnătura/semnăturile;
-pentru a împiedica scriptorul să-şi deghizeze scrisul, va trebui crescută viteza de dictare pentru ca acesta să mărească viteza de scriere scrisul astfel executat fiind cât mai natural;
-folosiţi acelaşi tip de instrument scriptural. Dacă litigiul este executat cu instrument scriptural cu cerneală la fel va trebui să fie şi modelul de comparaţie etc.
-folosiţi acelaşi tip de suport. De exemplu dacă documentul în litigiu este document bancar multiplicaţi un formular în alb de acelaşi tip, şi solicitaţi completarea rubricilor şi semnarea acestuia. Dacă suportul de scris este neobişnuit (perete, etc.), folosiţi un suport asemănător iar dacă instrumentul de scris este neobişnuit (cretă, caramidă) folosiţi acelaţi tip de instrument;
-scrisul model de comparaţie trebuie să fie executat în aceleaşi circumstanţe ca şi scrisul în litigiu. În cazul în care scriptorul a executat -semnătura sau scrisul stând în picioare, din aceeaşi poziţie va trebui să execute persoana bănuită scrisul model de comparaţie;
-dacă suspectul scrie cu ambele mâini, scrisul prelevat va trebuie executat cu ambele mâini, marcând corespunzător documentele;
-la prelevarea scrisului model de comparaţie după dictare, se va avea în vedere un plan pentru a insera în dictare expresii, cuvinte, cifre aflate în cuprinsul scrisului model de comparaţie ori pentru a organiza o diversitate de caractere literale ori cifrice. Dictarea poate fi întreruptă de mai multe ori pentru a determina persoana bănuită să semneze după fiecare întrerupere, obţinând astfel mai multe semnături în cuprinsul aceluiaşi document;Consider că, urmărind îndrumările formulate şi expuse mai sus, cei care dispun expertize grafice ajută expertul criminalist, examinatorul, în demersul său de a emite în urma solicitărilor concluzii pertinente şi obiective, în final cu repercursiuni pozitive în ceea ce priveşte activitatea depusă pentru aflarea adevărului.
Citate şi Bibliografie
1 şi 2 – Vochescu Ion, – Criminalistica. vol. I. Ed. Academica, Bucharest, 2000 pag. 216
3 – Lucian Ionescu, – Expertiza criminalistică a scrisului, Ed. Junimea, Iaşi , 1973 pag. 123;
4 – Lucian Ionescu, – Expertiza criminalistică a scrisului, Ed. Junimea, Iaşi , 1973 pag. 71;
5 şi 6 – Radu Constantin, – Comunicarea – Importanţa caracteristicilor de limbaj în identificarea autorului unui text – prezentată la XI CONGRESSO NAZIONALE DI GRAFOLOGIA GIUDIZIARIA 26-28.11.2009 Napoli Italia;
7 – Lazăr Cârjan, – Compendiu de criminalistică, Ed. Fundaţiei “România de mâine” Ed. II, revăzută şi adăugită 2004 pag. 14-15;
8 – Jaques Reveneau, – Traiteˋ des inscriptions en faux et reconnaissances d’écritures & signatures par comparaison & autrement – Paris, 1666, pag. 6÷41;
9 – Camil Suciu – Criminalistica, Ed. Didacticã şi Pedagogică, Bucureşti 1972 pag. 497;
10 – L. Bidion, I.Vicol – „Îndrumarul specialistului în grafoscopie, Bucureşti.,1970 pag. 16.
Adrian Frăţilă, Gheorghe Păşescu – Expertiza criminalistică a scrisului şi semnăturii de cuantum redus Ed. Pro Universitaria 2008