Metode şi tehnici computerizate folosite în reconstituirea şi reconstrucţia locului faptei. Rolul fotografiei aeriene în perceperea unitara a câmpului infracţional
Criminalistic.ro January 7th, 2014Argument
Reconstituirea se efectuează în faza de începere a urmăririi penale şi are ca scop principal, refacerea momentelor din timpul comiterii infracţiunii şi postinfracţionale. De asemenea, un rol important în efectuarea reconstituirii îl are stabilirea concretă a stării de fapt şi succesiunea comiterii evenimentelor.
Plecând de la aceste considerente peremptorii reconstituirea şi întocmirea schiţei locului faptei cuprinzând caracteristicele principale ale locului în care s-a comis infracţiunea, sunt instrumente de netăgăduit pentru înfăptuirea actului de justiţie.
S-a dezvoltat recent o nouă abordare tehnică constând în realizarea schiţei tridimensionale a locului faptei prin programe speciale computerizate care pot crea şi reface la scară întreg câmpul infracţional. Consider că această tehnică inovativă trebuie implementată şi cunoscută şi în sistemul forensic al poliţiei române. Întocmirea schiţei locului faptei constituie un mijloc de documentare şi de ce nu, de creare de noi perspective şi abordări asupra evenimentelor întâmplate.
Evoluţia tehnicii şi ascensiunea mijloacelor moderne de punere în practică, fac din criminalistică o ştiinţă care se perfecţionează continuu. Plecând de la profesorul R.A. Reiss (1875-1929) , fondatorul Institutului de poliţie ştiinţifică de la Universitatea din Lousanne care a pus bazele fotografiei judiciare în anul 1903, până în zilele noastre când aparatele foto conţin doar circuite electrice, senzori şi medii de stocare digitale, tehnica criminalistică a trecut printr-un proces tehnologic revoluţionar.
Dacă acum două decenii foloseam aparatele foto clasice, pe film, acum avem posibilitatea să manevrăm de la distanţă aceste mijloace tehnice sau chiar să le adaptăm la alte dispozitive făcându-le, tot prin intermediul tehnologiei, să zboare. Aşa s-a dezvoltat şi s-a preluat cu success de către ţările occidentale şi de peste ocean aşa numita fotografie aeriană. Avantajele multiple pe care le oferă aceste cadre aeriene, îmbinate cu utilitatea exploatării acestui gen de fotografie oferă nenumărate posibilităţi tehnice de exploatare în slujba înfăptuirii actului de justiţie.
Plecând de la simpla analiză de ansamblu a câmpului infracţional, care poate fi făcută printr-o singură fotografien aeriană, care ţine loc de fotografie de orientare sau schiţă până la transformarea acesteia în mijloc principal de fotogrammetrie, necesar în întocmirea schiţei locului faptei, fotografia aeriană constituie un mijloc inovator de examinare criminalistică şi de ce nu de supraveghere, căutare şi descoperire aeriană.
Perspectiva amplă a cadrelor foto sau video vizate din aer, îmbintă cu costul relativ mic de achiziţionare a unor mijloace de zbor U.A.V. (unmanned aerial vehicles, denumirea oficială a dronelor) fac din aceste “minielicoptere” un aliat permanent al organelor de poliţie şi nu numai în lupta cu infracţionalitatea şi chiar cu terorismul.
Trecând de faza de testare, aproximativ 5.000 de astfel de drone sunt folosite de unităţile de poliţie din S.U.A.. Belgia şi Marea Britanie sunt alte state care folosesc cu success în investigarea criminalistică astfel de aparate de zbor.
February 21st, 2014 at 7:20 pm
Silviu, daca doresti iti pot spune mai multe despre 3D reconstruction, implementarea acestei tehnici a revolutionat crime scene analysis.
February 23rd, 2014 at 12:19 pm
Multumesc Mihaela. Spune-mi , te rog, ce programe se folosesc in USA pt 3D reconstruction?