criminalist.psi

„ EI UCID MEREU ÎN ACELAŞI FEL, DUPĂ UN RITUAL”

HETTMANN ANDREIA CRISTINA
Psiholog Practicant Autonom – Psihologie Aplicată în Domeniul Securităţii Naţionale
Consilier Şcolar – CENTRUL JUDEŢEAN DE RESURSE ŞI DE ASISTENŢĂ EDUCAŢIONALĂ ARAD
 

    Pornind de la termenul personalitate constatăm că el este folosit pentru a descrie cu precădere temperamentul şi atributele emoţionale ale unui individ , care practic îi determină în cea mai mare măsură comportamentul. În ceea ce priveşte infractorii importanţa personalităţii lor constă atât în descoperirea motivului pentru care au săvârşit respectiva faptă, crimă, cât şi în individualizarea unei pedepse care să reeduce cât mai bine infractorul.

Conform unor teorii psihologice, rezultă faptul că, în fiecare om se găseşte în stare latentă o anumită psihoză sau deviaţie comportamentală, care, dacă este stimulată, se poate dezvolta, conducând astfel la un comportament deviant, împins chiar până la infracţiune sau chiar omor. Astfel, de la simpla paranoia se poate ajunge până la piromanie sau chiar la crime în serie. De aceea, comportamentul criminal poate fi înţeles numai şi numai în condiţiile raportării lui la fiinţa umană.

Studiind comportamentul omului putem observa, că, criminalul este un om ca şi toţi ceilalţi oameni – un organism biologic înzestrat cu raţiune care acţionează în vederea satisfacerii nevoilor sale atât biologice, cât spirituale, într-un context dat de circumstanţe externe şi condiţii interne, toate constituind un dat al realităţii.

Un factor important în etiologia crimei este capacitatea de judecată şi nivelul mintal al celui care săvârşeşte crima. În paralel cu cercetările antropologice, o dezvoltare spectaculoasă o au şi studiile din domeniul psihiatriei. Printre reprezentanţii cei mai de seamă îi menţionăm pe : Pinel, Cabanis, Esquirol, Georget. Ei au fost cei care au studiat legătura dintre bolile mentale şi criminalitate şi de aici apare teoria monomaniei instinctive caracteristice numai anumitor criminali cu inteligenţă redusă.

Inteligenţa este un factor psihic care joacă un rol foarte important în procesul de adaptare, în comportament, în muncă şi în fiecare acţiune interprinsă.

Criminalul este deficitar din aceste puncte de vedere ca atare se poate afirma şi aprecia că nivelul lui de inteligenţă este mai redus decât al persoanelor nedelicvente şi este regăsit în criminologia clasică.

Inteligenţa poate fi definită ca fiind calificarea calitativă a capacităţii de gândire şi se manifestă prin sesizarea a ceea ce este esenţial, prin capacitatea individului de a se adapta la împrejurări noi, de a rezolva situaţii noi pe baza experienţei acumulate. Poate fi deosebită de la individ la individ, chiar dacă gradul numeric de inteligenţă este acelaşi, profunzimea, creativitatea, tipul de inteligenţă diferă de la om la om.

Unii autori (Mackintosh, 1998) consideră că în viaţa reală problemele sunt rareori clare, înainte de a găsi o soluţie trebuie să găsim problema „problem-finding” iar rezolvarea de probleme fiind o rezultantă a tuturor comportamentelor sistemului cognitiv care este un criteriu revelator al inteligenţei.

Binet şi Simone au pornit de la observaţia că dezvoltarea inteligenţei nu e absolut paralelă cu dezvoltarea generală sau „ vârsta cronologică”. Stern a propus o formulă de calcul introducând conceptul de coeficient de inteligenţă ( intelligence quotient – IQ, QI, CI) care reprezintă raportul dintre vârsta mintală şi vârsta cronologică exprimată în procente.

Wechsler afirmă că inteligenţa „influenţează viaţa noastră de zi cu zi”. Noi folosim inteligenţa nu numai când rezolvăm teste, ci şi atunci când muncim, când relaţionăm cu ceilalţi în profesiunile noastre,  în conducerea, organizarea propriilor noastre vieţi, în general.

După coeficientul de inteligenţă (IQ) la testul Raven apar următoarele subdepartajări:

COEFICIENT DE INTELIGENŢĂ

NIVEL DE INTELIGENŢĂ

0-19

Deficienţă mintală gravă (idioţie)

20-49

Deficienţă mintală medie (imbecilitate)

50-69

Deficienţă mintală uşoară (debilitate mintală)

70-79

Inteligenţă de limită

80-89

Inteligenţă sub medie

90-99

Inteligenţă de nivel mediu (slabă)

100-109

Inteligenţă de nivel mediu (bună)

110-119

Inteligenţă deasupra nivelului mediu

120-140

Inteligenţă superioară

Peste 140

Inteligenţă extrem de ridicată

Pentru mulţi indivizi, reprezentarea inteligenţei ca înnăscută îndeplineşte o funcţie de protejare a identităţii.

După teoriile raportate la caracteristicile fizice, cele care au fost puse cel mai des în centrul explicării comportamentului criminal au fost cele raportate la inteligenţă. Singura ideea care a rămas în explicarea comportamentului criminal fiind cea a inteligenţei scăzute.

Modul de a reacţiona la un eveniment sau altul, capacitatea de memorare, de completare sau înţelegere a propoziţiilor, de a recunoaşte înţelesul cuvintelor au fost cele care au încercat să măsoare diferenţele individuale dintre criminal şi omul obişnuit.

Continuând mai departe literatura de specialitate arată faptul că momentul ales de individ pentru a comite o crimă este „ momentul potrivit”.

Criminalul dezorganizat (psihotic) nu are un modus operandi propriu-zis. Comportamentul său este pur şi simplu contrariul celui al ucigaşului în serie organizat. Cel organizat îşi pregăteşte crima pe când cel dezorganizat acţionează sub impuls.

Ucigaşii organizaţi (psihopaţii) îşi pregătesc crimele. Ei se gândesc cum să procedeze şi cum să se comporte după omor. Unii ucigaşi au o „trusă” pregătită de ei, cu cătuşe, o sfoară, însemne oficiale ce permit inducerea în eroare a victimei.

În funcţie de tipul de victimă căutată, ucigaşul în serie se deplasează în locurile unde poate să o găsească, o reperează şi o abordează.

Abordarea este foarte importantă deoarece îi permite ucigaşului să treacă la fapte dar îi dă şi posibilitatea să se afle într-o poziţie de superioritate manipulându-şi deja victima. Comportamentul ucigaşului în serie se schimbă imediat când trece la fapte. În mintea lui victima este acolo pentru a fi ucisă şi pentru a suferi. În opinia lui suferinţa poate fi fizică şi se poate transforma în torturi, care pentru el aduce bucurie.

Criminalii în serie omoară cu mâinile goale, cu un cuţit sau chiar cu o armă de foc pe când criminalul organizat va avea grijă să ofere piste false, să şteargă amprentele.

Analiza modului de operare se completează cu semnătura. Pe scena crimei, semnătura este marca ucigaşului. Modus operandi poate evolua cu timpul în timp ce semnătura rămâne aceiaşi.

Ritualul este, fără îndoială, elementul cel mai tulburător al crimei în serie. El ne spune ceva despre universul personal al ucigaşului, despre ceea ce îl împinge să ucidă.

În concluzie explicaţiile asupra comportamentului criminal se bazează pe factori biologici, psihologici şi social. Explicaţiile biologice şi psihologice presupun că comportamentul criminal rezultă din punerea în evidenţă a stărilor mentale (gradul de inteligenţă) precum şi cele psihologice care duce la diferenţierea criminalilor de noncriminali.


RESURSE BIBLIOGRAFICE

  1. 1.       Daniel Goleman, Inteligenţa socială, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2007
  2. 2.      Daniel Goleman, Inteligenţa Emoţională, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2008
  3. 3.      J. Larmat, Genetica Inteligenţei, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977
  4. 4.      J. Raven., J.C. Raven & J.H. Court, Matrici Progresive Standard, 2003
  5. 5.      Michel Barroco, Criminalii în serie, Ed. Prietenii Cărţii, Bucureşti, 2008
  6. 6.      Octavian Bejan, Explicaţie Criminologică a comportamentului Criminal, Chişinău, 2009
  7. 7.      Rotaru O., Criminalitatea Minorilor, Chişinău, Symposia Professorum, 1999
  8. 8.      Tudor Amza., Criminologie, Suport de curs, 2011
  9. 9.      Irina Macsinga., Psihologia diferenţială a personalităţii-curs, Ed. Mirton, Timişoara, 2003