În ultima vreme, sesizările de dispariţii ale minorilor de la domiciliu sunt tot mai frecvente, mediatizarea în mass-media este în creştere, modul de acţiune, etapele de reacţie ale poliţiei, precum şi procedurile şi mobilizarea forţelor de căutare şi investigare în aceste cauze sunt tot mai complexe, practic, putem spune că ne confruntăm cu un fenomen.
Îmbătrânirea facială digitală se aplică în cauzele dispariţiilor de minori ori celor care se sustrag urmăririi penale, urmărindu-se anticipativ evoluţia în timp ale fizionomiilor acestora, creând astfel posibilitatea depistării şi identificării lor. Importanța acestei activități se reflectă în primul rând, în faptul că aduce şi menţine în atenţie cazul, ținând seama de faptul că primele verificări și investigații s-au făcut cu mult timp în urmă, la data sesizării dispariției celui în cauză.

Îmbătrânire facială computerizată realizată de autor. În stânga imaginii – minora,

dispărută la vârsta de 3 ani. Dreapta – imaginea îmbătrânită a dispărutei, care,

la data întocmirii prelucrării digitale ar fi trebuit să aibă 13 ani.

Îmbătrânirea este un fenomen biologic evident. Cu trecerea anilor, apar modificări caracteristice fenomenului de maturizare iar mai apoi de îmbătrânire.   Numeroase date demonstrează diferenţele dintre tinereţe si bătrâneţe. Între 30 și 91 de ani muşchii pierd 30 % din greutatea lor.  Se reduce în aceeaşi perioadă  numărul celulelor renale şi al papilelor gustative de pe suprafaţa limbii. Capacitatea funcţională a plămânilor scade la jumătate. Memoria este mai puţin fidelă, capacitatea de efort se reduce, acuitatea vizuală sau gustul declină. Radicalii liberi, speciile reactive ale unor atomi, radiaţiile şi alţi factori, cauzează îmbătrânirea componenţilor celulari. Fundamental, este vorba de ruperea unor legături chimice sănătoase (sau caracteristice tinereţii) şi/sau de crearea unor  legături chimice nesănătoase (sau caracteristice bătrâneţii).

               Unele dintre genele care provoacă îmbătrănirea  sunt legate și de comportamentul alimentar. Studiile realizate până  în prezent pe animale au arătat că restricţionarea drastică a regimului de viaţă prin impunerea unei alimentaţii sănătoase, poate ajuta de asemenea la prelungirea duratei de viaţă  şi la încetinirea procesului de îmbătrânire.Cercetările în domeniu arată că există două tipuri distincte de “îmbătrânire a pielii”: una cauzată de genele moştenite – îmbătrânirea intrinsecă – si cealaltă determinată de factorii poluanţi din mediul înconjurător – îmbătrânirea extrinsecă.

Îmbătrânire facială computerizată, realizată de autor.

              Îmbătrânirea intrinsecă

Procesul natural si continuu de îmbătrânire a pielii, începe în mod normal, de la vârsta de 20 de ani. Scade producţia de colagen și elastină, două substanţe proteice care asigură elasticitatea pielii. Capacitatea epidermei de “reînnoire” este tot mai înceată : celulele moarte sunt îndepărtate greu şi generarea de noi celule tot mai scăzută.

Cu toate că procesul de îmbătrânire se declanşează de la o vârstă fragedă, semnele vizibile nu vor apărea decât peste câţiva ani. O atenţie deosebită se acordă ochilor, care devin mai puţin expresivi, observăm excesul de piele la pleoapa superioară, pungile de sub ochi, căderea sprâncenelor. Ridurile din jurul ochilor  şi nu numai,  sunt rezultate prin plierea repetată a pielii, datorită mişcărilor continue a muşchilor feţei, a procesului de îmbătrânire şi a acţiunii factorilor externi. Când ne gândim la îmbătrânirea feţei, de obicei ne referim la ţesutul moale, piele şi grăsime, care se deteriorează, devine mai mare şi mai flasc.

Semne ale îmbătrânirii intrinsece:

  –  ridurile fine;

  –  piele subţire si transparentă;

  –  pielea de pe mâini si gât este lipsită de fermitate;

  –  scăderea densităţii osoase care conferă un aspect de piele lăsată;

  –  procesul de transpiraţie este redus, fapt care afectează împrospătarea pielii;

   – încărunţirea părului;

   – căderea părului;

   – pilozitate excesivă;

   – unghii subţiri care se rup uşor.

                                                                                                                               Dezvoltarea craniului.

             De la stânga spre dreapta – profil nou-născut, profil și frontal la vârsta de 3 ani

 

     De la stânga spre dreapta, imagini frontale ale craniului uman la  nou-născut, la minor în vârstă

                                                    de 3 ani și la adult (”Forensic Art Essentials”).

 

                  De la stânga spre dreapta, imagini de profil ale craniului uman la nou-născut,

                                 la minor în vârstă de 3 ani și la adult (”Forensic Art Essentials”).

 

                          Figura reprezintă  evoluția în timp a unor elemente  faciale (Ilustrarea autorului).

Există semnalmente anatomice (statice) care nu îşi schimbă forma în timp, decât în urma unor traume sau operaţii plastice, cum ar fi : bărbia, urechile și nasul, acestea schimbându-şi doar mărimea,  pe măsura  înaintării în vârstă.

În  figura alăturată observăm că nasul nu își schimbă forma, decât mărimea; pe parcursul copilăriei dezvoltându-se cartilajul septului nazal. Irisul, în timp, se micșorează, sclerotica fiind mai vizibilă la adulți. Spre maturitate, sprâncenele se îndeasă, se conturează și își schimbă culoarea, comisurile gurii se îndreaptă, buzele devenind mai subțiri și mai ferme.

Îmbătrânirea extrinsecă

Numeroşi factori din mediul înconjurător se aliază și accelerează procesul natural de îmbătrânire a pielii. Cel mai frecvent, îmbătrânirea prematură este cauzată de expunerea solară. Însă nici repetarea unor expresii faciale, poziţiile de somn şi fumatul nu sunt deloc benefice pentru piele.

Faţa omului este compusă  din compartimente de grăsime distincte care se modifică  individual, odată  cu vârsta. Gradul în care faţa noastră  îmbătrâneşte, este dependent, în parte, de cum se modifică aceste compartimente în timp. Contrar părerii generale, faţa omului nu îmbătrâneşte uniform. Se credea că grăsimea feţei este unitară, şi în procesul de îmbătrânire aceasta este deformată de gravitaţie. Însă noile descoperiri au scos la iveală nu numai că faţa este alcătuită din compartimente separate de grăsime, ci şi că aceste compartimente câştigă şi pierd în greutate în proporţii diferite.

Cel mai frecvent întâlniţi factori care accelerează procesul de îmbătrânire sunt : fumatul, predispoziţia genetică, stresul emoţional, bolile, schimbările și oscilaţiile bruşte în greutate, expunerile la clime extreme: temperaturi scăzute, soare ori vânt; stilul de viaţă, vicii.

Faţa poate fi asemănată cu un puzzle 3D, cu grăsimea repartizată în unităţi distincte în jurul frunţii, ochilor, obrajilor şi gurii. O faţă tânără  este caracterizată de o tranziţie fină între aceste compartimente, dar pe măsură ce îmbătrânim, apar schimbări ale contururilor acestor regiuni, datorate pierderilor sau câştigării în volum și reaşezării compartimentelor.

Fumatul – tutunul cauzează schimbări biochimice în organism care accelerează procesul de îmbătrânire a pielii. Cercetările arată că o persoană care fumează 10 sau mai multe ţigări pe zi pe o perioadă de 10 ani prezintă un risc mult mai crescut de a se confrunta cu ridurile adânci și o piele aspră, în comparaţie cu una nefumătoare.De asemenea, s-a constatat că fumătorii înrăiţi tind să dezvolte după câţiva ani o nuanţă gălbuie, nesănătoasă a tenului.Comparând o persoană care a fumat şi fumează constant un pachet de ţigări pe zi, cu una  nefumătoare, se constantă că faţa fumătorului va arăta mai îmbătrânită decât cea a nefumătorului, astfel :

– un fumător de 30 de ani va arăta ca un nefumător de 34 de ani.

– un fumător de 40 de ani va arăta ca un nefumător de 46 de ani.

– un fumător de 50 de ani va arăta ca un nefumător de 58 de ani.

 Aceasta este o comparaţie conservativă, o descriere bună o putem  avea, de exemplu,  prin constatarea diferenţelor dintre doi gemeni identici, din care unul fumător iar altul nefumător, prin compararea fotografiilor efectuate la intervale diferite de timp, pe măsura înaintării în vârstă.

 Poluarea este şi ea un factor ce accelerează procesul de îmbătrânire a pielii. Particulele poluante din aer contribuie la accelerarea producţiei de radicali liberi la nivelul pielii. Pielea se irită, devine ternă şi se îngroaşă, iar ridurile apar unul câte unul.Existența unor softuri specializate de îmbătrânire facială computerizată, presupune ușurarea muncii artistului în acest sens. Dar să nu ignorăm dezavantajul major al utilizării acestora, care constă în imposibilitatea intervenției adecvate asupra trăsăturilor fizionomice. Am experimentat asemenea aplicații, constatând la final, că rezultatul este un ”copil îmbătrânit”. Aplicarea unor riduri unui copil de patru ani nu înseamnă îmbătrânirea feței.

În imaginile de mai sus, se observă că fața umană nu îmbătrânește uniform. Timpul și factorii marcanți își pun amprenta pe fiecare ”piesă” din acest ”puzzle”, care reprezintă fața.

 Inspector de Poliţie Florin Lăzău  Serviciul Criminalistic Bihor  „Arta Criminalistică”  Editura Primus Oradea 2011.

 

Misterioasa dispariţie a unui băieţel de 9 ani

Cartierul Rahova. Un bloc confort III, reabilitat termic, în care miroase a zeamă de varză şi a subsol. Mama lui Alexandru ne aşteaptă. “Trebuia să veniţi acum 15 ani.” În vara lui ’97 i-a dispărut băiatul şi de atunci nu mai ştie nimic despre el. De ani de zile, nici nu s-a mai întrebat. Stă pe canapeaua din sufragerie, cu umerii plecaţi, iar icoanele uriaşe atârnate pe pereţi parcă îi apasă în ceafă. Şi-n vorbele pe care le spune repede, dintr-o suflare, ca să nu le uite. “Îngerul Domnului mi-a apărut în vis şi m-a dus unde este acum. Într-o ţară cu negri. Acolo e Gabriel.” Al doilea băiat al ei. Gabriel e la şcoală acum, învaţă în clasa a IV-a. Pe dispărut îl cheamă Alexandru. Îi încurcă şi-i amestecă, de parcă unul l-ar fi înlocuit pe celălalt. Ne arată fotografia lui Gabriel, născut la 4 ani după dispariţia fratelui lui mai mare. “Seamănă mult cu Alexandru, nu?”, e convinsă mama. Foarte puţin. Însă primul ei născut nu mai e azi decât un nume propriu şi-un subiect de conversaţie. “Plângeam şi mă rugam, iar îngerul Domnului mă ducea în peşteri, unde el era ţinut şi bătut.” De pe pereţi, ne ascultă atenţi Ioan Botezătorul, Iisus cu apa Iordanului şiroindu-I pe chip, Maica Domnului cu pruncul în braţe.

Trecut şters
Alexandru a dispărut de acasă într-o zi din vara anului 1997. Era un copil descurcăreţ şi ascultător, spu­ne mama. “Mai făcea şi năzbâtii?” “Fă­cea, ca orice copil. Odată, mi-aduc aminte, era micuţ şi m-a încuiat pe balcon. M-am speriat, mă gân­deam ce prostii poate să facă el, singur în casă. Dar, până la urmă, mi-a des­chis uşa. I-am dat şi-o mamă de bă­taie atunci!” “Câţi ani avea?” “3 ani.” “Şi ce înseamnă «mamă de bă­ta­ie»?” “La fund, câteva palme.” “Îl mai atin­geaţi?” “Nu-l băteam tare. Dar copilul tre­buie să-şi ştie părinţii de frică!” Ur­mează o discuţie despre fri­că, respect, traumele sufleteşti ale co­pilului bătut – fie şi la fund –, des­pre descărcarea furiei părintelui, când loveşte. Mama e de acord, însă crede cu tărie că ascultarea vine şi din teamă.

Când băiatul a dispărut, ea, soţul (cu care nu s-a măritat “decât la bise­rică”) şi Alexandru locuiau în car­tie­rul Vitan. La 7 ani, el a mers la o şcoa­lă din zonă. Era un elev de mijloc, nici premiant, nici codaş. Mama nu i-a mai păstrat carnetul de note. Nici vreun caiet cu scrisul lui sau vreun desen, le-a aruncat pe toate pentru că, spune ea, îi făceau rău. Nici din hainele lui n-a oprit nimic, “le-am dat pe toate de pomană”. “L-aţi cău­tat?” “Atunci, pe vremea aia, sala­riul meu se ducea pe drumurile la lo­cu­rile unde îl visam.” “Ce locuri?” “Nu mai ştiu.” “Oraşe, sate?” “Mai mult în sat l-am visat.”

La 6 ani după ce a dispărut Ale­xan­dru, părinţii au vândut apartamentul din Vitan şi s-au mutat pe Şo­sea­ua Giurgiului. “Făcusem datorii”, ex­plică mama. “Pentru ce v-aţi îm­pru­mutat?” “Diverse, am îmbunătăţit apar­tamentul. O prostie, am zis că, dacă are îmbunătăţiri, luăm mai mult pe el.” În 2007 s-au mutat încă o dată, în Rahova. “Şi dacă Alexandru venea acasă, la adresa pe care o ştia, şi nu vă mai găsea acolo?” Mama priveşte înspre covorul bej-tocit din sufra­ge­rie, de parcă acolo ar fi scris ce i s-a întâmplat băiatului. “Eu cred că el a fost răpit.” “De cine?” “Cine ştie? Ce, e singurul copil dispărut?” Nu e, ca el mai sunt sute, fiecare cu po­vestea lui. “Aşa a fost să fie, să ajungă la altă familie”, spune femeia. Apoi, adaugă: “Dumnezeu mi-a dat o lecţie, a vrut să mă trezesc şi să mă întorc la El. Pentru că-mi iubeam copilul mai mult decât pe El”.

La 41 de ani, a adus pe lume al treilea copil, pe Ma­ria. Ea a găsit pe in­ternet site-ul cu co­pii dispăruţi (http://copiidispăruti.wordpress.com) şi s-a gândit să-l caute şi pe fratele mai ma­re, despre care mama le spu­se­se că “a fost răpit cu o maşină”. Cum a dis­părut Alexandru? “Lunea l-am năs­cut, lunea a dispărut”, face fe­me­ia legătura. “Dimineaţa, era 9:00-10:00, soţul a primit un telefon de la ser­viciu, să se ducă să ridice nişte bani. Pe Alexandru l-a lăsat în faţa blocului, să se joace.” “Mai erau copii aco­lo?” “Nu. Eu am venit de la serviciu, de la schimbul III, am văzut că nu e băiatul în casă, dar am crezut că l-a luat soţul cu el la serviciu şi m-am cul­cat.” “Cât era ceasul când aţi ve­nit?” “7:00-8:00.” “Păi, soţul a plecat pe la 9:00-10:00!” “Sau mai târ­ziu…, pe la 10:00 am venit. Când soţul s-a întors şi am văzut că băiatul nu-i cu el şi nici în faţa blocului, am plecat să-l căutăm pe străzi. Seara, am anunţat Poliţia.”

În dosarul aflat în lucru la Poliţia Sectorului 3, declaraţia tatălui e datată a doua zi după dispariţie. “În ziua de 7 iulie 1997, pe la orele 11:30, fiul meu Lupescu Alexandru, în vârstă de 9 ani şi jumătate, a ieşit la joacă în faţa blocului. La un moment dat, am constatat lipsa acestuia.” În aceeaşi zi, mama declara în scris poliţiei: “Nu am avut nici o discuţie cu băiatul, nu-l băteam, ci uneori îl mai certam, când întârzia în faţa blocului.” Cât despre împrejurările dispariţiei, mama preciza doar că “am auzit de la vecini că fiul meu a fost duminică, 6 iulie, pe râul Dâmboviţa, să facă baie.” După 15 ani, femeia nu mai pomeneşte nimic despre asta. “Aţi întrebat vecinii, l-au văzut în acea dimineaţă în faţa blocului?” “Nu l-a văzut niciun vecin în faţa blocului.” “Da’ el a mai plecat de acasă?” “Niciodată.” “Întârzia în faţa blocului, trebuia să mergeţi după el?” “Nu, venea la timp acasă”, e sigură, azi, mama. În iulie 1997, poliţiştii au făcut o cercetare la faţa locului în apartamentul părinţilor. Cinci fotografii şi o descriere succintă a locuinţei, plus observaţia că “din cauza dezordinii din şifonierul unde se aflau hainele minorului, nu s-au putut preleva amprente sau fire de păr (n.r. – pentru ADN)”.

Pozele din frigider
Investigaţiile în dosarul de dispariţie au fost reluate abia anul trecut, când mama a fost chemată să dea declaraţii. Tatăl n-a vrut să se prezinte la Poliţie. Având în vedere neconcordanţele existente în declaraţiile celor doi, s-ar impune efectuarea testului poligraf, însă “e nevoie de acceptul lor”, spune inspector Gina Ştefan de la Poliţia Sectorului 3.

În sufrageria din cartierul Rahova, mama scoate, dintr-un frigider stricat, două albume cu fotografiile lui Alexandru. La botez, la grădiniţă, la şcoală. În toate pozele, chipul copilului e luminat de zâmbet. “Credeţi că o să-l mai vedeţi vreodată?” “Da. La bătrâneţe.” Apoi, adaugă moale: “Soţul meu, deşi n-a umblat, n-a căutat, nu s-a consumat ca mine, a fost la părintele Argatu, când trăia. Şi mi-a zis că părintele a spus că n-o să-l mai văd niciodată”. “Vă e dor de el?” “Copiii pe care mi i-a dat Dumnezeu mi-au umplut golul. N-o să mai fac greşeala să-i iubesc pe ei mai mult decât pe El! Sunt născuţi în aceeaşi zi şi-n aceeaşi lună. Pe 7 noiembrie. 7 este şi cifra vieţii mele.” Alexandru a dispărut pe 7.07.1997.

În pantaloni scurţi şi teneşi chinezeşti
Născut pe 21 martie 1988, Lupescu Alexandru locuia într-un bloc cu patru etaje de pe str. Brânduşelor, la nr. 11, în Sectorul 3. A dispărut “de la domiciliu”, scrie în fişa lui de la poliţie, pe 7 iulie 1997. Avea 1,20 m înălţime, 30 de kg, părul castaniu, ochi căprui. Era slăbuţ şi, ca semn particular, avea cicatrice pe frunte, ca urmare a unei lovituri. La data dispariţiei purta o bluză gri, din bumbac şi pantaloni scurţi, bleu. În picioare avea teneşi chinezeşti, neagri.

Sursa: Jurnalul.ro

       Cum ar arăta azi băieţelul dispărut acum 15 ani

Alexandru Lupescu avea 9 ani şi locuia în Bucureşti, pe str. Brânduşelor, nr. 11, sector 3. A dispărut “de la domiciliu”, scrie în fişa lui de la poliţie, pe 7 iulie 1997. În dimineaţa acelei zile, o zi de vacanţă, tatăl lui susţine că l-a lăsat în faţa blocului. Când a dispărut, Alexandru avea 1,20 m – înălţime, părul castaniu, ochii căprui. Era slăbuţ şi, ca semn particular, avea cicatrice pe frunte, ca urmare a unei lovituri. Părinţii au declarat că în ziua dispariţiei era îmbrăcat cu o bluză gri, din bumbac, şi pantaloni scurţi, bleu. În picioare avea teneşi chinezeşti, negri.

Inspectorul Florin Lăzău de la Serviciul Criminalistic al IPJ Bihor a urmat un curs specializat în SUA şi e singurul poliţist român specializat în “îmbătrânirea imaginii” (“age progression”). Folosind această tehnică specială, studiind fotografia copilului la data dispariţiei, dar şi poze ale părinţilor lui de la vârsta pe care dispărutul ar avea-o astăzi, artistul criminalist a realizat, zilele trecute, portetul lui Alexandru Lupescu la 24 de ani. Dacă ar trăi, aşa ar arăta acum băieţelul dispărut în 1997!

Îi rugăm pe cei care îl recunosc pe tânărul din imagine, dar şi pe aceia care deţin  informaţii despre dispariţia lui Alexandru să sune la redacţia Jurnalului Naţional (021/208.75.45) sau la Poliţia Sectorului 3 Bucureşti (021/315.35.34, int. 24201)

Sursa : Jurnalul.ro