În practica judiciară există situaţii când victima omorului poate fi fără identitate cunoscută : nu se găsesc acte asupra ei, nu există persoane care să dea informaţii despre identitatea ei, iar locul unde a fost descoperit cadavrul nu oferă indicii cu privire la identitate (ex. dacă victima este găsită în locuinţă).

În vederea identificării se desfăşoară operaţiuni ca : întocmirea portretului vorbit,  fotografierea, amprentarea, prelevarea de probe biologice (fire de păr din toate regiunile corpului).

Identificarea cadavrelor după descrierea semnalmentelor se face după criterii riguros ştiinţifice, recurgându-se la o terminologie adecvată şi precisă de apreciere a diverselor detalii. Principiile impuse în teoria şi practica criminalistică le prezentăm în continuare:

1. descrierea trăsăturilor exterioare ale persoanelor este necesar să se facă începând cu caracteristicile generale (anatomice) ale întregului corp, având în vedere capul, umerii, mâinile, trunchiul, picioarele, elementele caracteristice ale figurii umane.

2. descrierea semnalmentelor se face folosind o terminologie comună, precisă şi unitară, precum şi într-o succesiune logică.  Atunci când se respectă acest principiu, lipsa fotografiilor- din motive obiective- ar fi acoperită  de  realizarea corectă şi clară a portretului vorbit.

3. caracterizarea semnalmentelor se face sub aspectul mărimii, formei, poziţiei şi culorii. “Se folosesc termenii mare, mijlociu şi mic, la care, în funcţie de datele concrete, se pot adăuga foarte mare şi foarte mic. Mărimea unui element al corpului, capului, figurii se poate referi la înălţime, lungime, lăţime, grosime etc..

În cazul cadavrului cu identitate necunoscută, fotografia de detaliu surprinde obligatoriu:

1. semnalmentele cadavrului. Dacă toaletarea şi restaurarea cadavrului se va face la sediul serviciului medico-legal, fotografiile de semnalmente vor fi executate după aceste operaţiuni.

2. fiecare obiect vestimentar în parte;

3. orice obiect sau înscris care a aparţinut persoanei decedate sau are legătură cu cauza, fiind şi purtător de urme;

4.  urmele găsite la locul faptei.

Toaletarea şi restaurarea sunt tehnici premergătoare în vederea executării fotografiei de semnalmente a cadavrului sau a prezentării pentru recunoaştere. „Noţiunea de toaletare a cadavrului presupune efectuarea de operaţiuni simple, menite să readucă faţa cadavrului la o stare cît mai apropiată de cea dinaintea instalării morţii şi a apariţiei fenomenelor cadavrerice. Modificările suferite de cadavru depind de timpul scurs de la momentul decesului şi mediul în care a fost găsit (incluzând fenomenele meteorologice, solul, fauna) şi pot fi:

distructive  – putrefacţia şi macerarea;

– depesajul (omor, accident, catastrofă, precipitare);

– acţiunea animalelor;

– agenţi fizici sau chimici ( foc, substanţe caustice etc.);

conservatoare

— naturale :

*mumifierea

*saponificarea sau adipoceara

*lignificarea sau tăbăcirea

*pietrificarea

*îngheţarea

— artificiale: îmbălsămarea şi congelarea.

Restaurarea cadavrului presupune operaţiuni mai complicate, deoarece este vorba despre refacerea unor ţesuturi sau organe deformate, distruse sau chiar lipsă şi din această cauză  se solicită neapărat sprijinul medicului legist antropolog- care este în măsură să aprecieze forma iniţială a organelor.

Fotografia de semnalmente este  o altă operaţiune pregătitoare în vederea identificării cadavrelor, ea executându-se din faţă şi din profil şi lipindu-se apoi în spaţiile special rezervate de pe fişa cadavrului.

Prin „semnalmente” înţelegem trăsăturile exterioare, generale şi particulare ale persoanelor, în baza cărora acestea pot fi recunoscute şi identificate. Pornind de la această definiţie, exprimăm părerea că fotografia de semnalmente nu se referă şi la fixarea leziunilor cadavrului sau a caracteristicilor îmbrăcămintei, acestea fiind înregistrate fotografic prin fotografia de detaliu executată la locul faptei şi descrise atât în procesul verbal de cercetare , cât şi în formularul fişei cadavrului cu identitate necunoscută. Fotografia de semnalmente face parte din categoria fotografiilor de detaliu, dar se referă doar la :

semnalmente anatomice : detaliile figurii umane sau ale corpului;

semne particulare : cicatricile, petele, negii, alte semne din naştere,

malformaţiile, modificările de natură traumatică şi tatuajul .

Tehnica amprentării va  constituie o operaţie mai complicată, ce necesită răbdare şi migală, în cazul cadavrelor, întrucât specialistul criminalist va trebui să se confrunte cu  problemele generate de modificările suferite de cadavru, adică rigiditatea cadaverică, deshidratarea, îmbibaţia hidrică, putrefacţia sau mumificarea.

Vasile Bercheşan, Metodologia investigării criminalistice a omorului, Ed. Paralela 45,Craiova, 2000

Vladimir Beliş, Tratat de medicină legală, vol. II, Ed. Medicală, Bucureşti,1995