Un poliţist trebuie să aibe câte ceva din toţi oamenii. Să fie un “păcătos” şi un “sfânt” , un “vagabond” şi un “zeu”. Să intre în locuri unde se comit toate păcatele lumii dar să nu săvârşească niciunul. Poliţistul este cel mai căutat dar şi cel mai dorit dintre oameni. Fiinţă stranie căreia i se spune “ domnule” în faţă şi “câine” pe la spate. Lui i se cere să fie atât de diplomat încât să poată potoli o dispută între doi indivizi, lăsându-i fiecăruia impresia că a câştigat. Dacă poliţistul este îmbrăcat la patru ace va fi considerat snob, dacă nu, va fi un şleampăt. Dacă se poartă amabil este un “crai”, dacă nu, este un “necioplit”. Poliţistului i se cere să lupte cu doi tipi mult mai puternici ca el, dar fără să îşi şifoneze uniforma şi fără să folosească forţa. Dacă o încasează este un “ fricos şi un pămpălău”, iar dacă îi scapă vreo palmă vreunui răufăcător este o “ brută şi un agresor” . Un poliţist trebuie să ştie tot dar să nu spună nimic. Lui i se cere să descrie o crimă pornind de la  un amărât fir de păr. Ba chiar să afle numele vinovatului şi locul în care se ascunde. Dacă îl descoperă pe ucigaş, înseamnă că a avut “noroc chior”, dacă nu este un “ ageamiu”. De multe ori poliţistul trebuie să ia într-o secundă o hotărâre pentru care un avocat experimentat ar trebui să cumpănească bine luni de-a rândul. Lui i se cere să fie “ expert” în mânuirea armelor de foc, dar “să nu folosească prea multe cartuşe pregătindu-se”. Atunci când trage trebuie să nimerească infractorul dar fără a-i pricinui vreun rău şi apoi să dea socoteală de ce nu a tras. Poliţistul trebuie să lucreze zi lumină pentru a descoperi un martor care a văzut totul dar care refuză să îşi amintească. El scormoneşte în dosare şi scrie rapoarte cu scopul de a stabili o probă infailibilă care, va fi însă distrusă sau compromisă de savanţii săi confraţi din justiţie. Dacă este avansat în funcţie înseamnă că a avut “ pile” undeva sus, dacă nu este clar că nu e un “bazat”. Poliţistul trebuie să fie asistent social, preot, psiholog, diplomat, un dur dar şi un genteleman. Mai presus de toate, însă, i se cere să fie un geniu, să aibă o viaţă de familie ireproşabilă, până la adânci bătrâneţi. Asta, evident dacă din întâmplare, apucă să trăiască până îşi vede copiii mari.

Acesta este succinct profilul unui om căruia cei pe care îi ajută, rareori, îi spun Prieten.

Revista UNITAS PER VERITATEM, nr. 2 Dec. 2009

RADU CONSTANTIN ALEXANDRU