By admin:

Nu mi-am propus sa “lansez la apa” acest domeniu  de dragul de a ridica în slăvi o instituţie a statului mult blamată şi mediatizată la tot pasul.Nu vreau asta!Pentru aşa ceva există oameni mult prea “pricepuţi” în domeniu.Îi las pe ei sa-şi facă treaba.Nici nu vreau sa-mi plâng -specia- din care fac parte.Ideea de bază porneşte de la conceptul de a pune suflet şi pasiune în ceea ce faci.Există pasiuni, unele sunt trecătoare, altele te urmăresc toată viaţa, există pasiuni care se reaprind când le credeai moarte, toţi avem nevoie de o hrană spirituală care ne dă puterea să existăm.Chiar dacă eşti un om al prezentului, sau o persoană ce trăieşte din amintirile trecutului, toţi reflectăm într-o anumită măsură asupra viitorului.Stau şi mă gândesc ce informaţii iau naştere la nivelul cortexului personajului de mai jos???

Îmi dau seama că, cu cât cunoşti mai mult, cu atât te afunzi mai tare în neştiinţă.