Depesajul criminal este realizat prin ciopârţirea corpului omenesc în mai multe bucăţi – folosindu-se cel mai ades toporul în secţionarea articulaţiilor – pentru a uşura ascunderea sau distrugerea prin alte mijloace a cadavrului. În analiza acestor răni trebuie să se ţină seama de sediul lor, de amprentele lăsate pe os de către instrument, informaţii despre instrumentul folosit (topor, satâr), de cunoştiinţele profesionale ale autorului (măcelar), dacă este dreptaci sau stângaci. Sunt binecunoscute cazurile în care răfuielile dintre bandele mafiei chineze s-au soldat cu cadavre ciopârţite şi transportate în valize(vezi cazul Trifu Schroth-Timişoara).

Practica judiciară şi literatura de specialitate scot în evidenţă faptul că autori ai unor astfel de fapte sunt, de regulă, fie soţul sau rudele victimei, fie alte persoane cu care acesta a avut anumite legături – concubini, vecini, relaţii de afaceri, anturaj, etc. .În marea majoritate a cazurilor, omorul cu dezmembrarea cadavrului se săvârşeşte în mediul urban, fapt explicabil prin aceea că în aceste localităţi este mult mai uşoară transportarea unui cadavru fără ca acest lucru să fie sesizat de vreo persoană.

Cercetarea locului faptei presupune tot atâtea activităţi de acest fel – distincte – câte părţi din cadavru au fost descoperite, astfel încât, la final, să se contureze locul săvârşirii infracţiunii în toată accepţiunea sa. Specifice în astfel de cazuri sunt urmele : piese sau părţi de îmbrăcăminte, sfori rămase pe părţile cadavrului sau care au servit la ambalarea lor – cu diferite legături sau noduri, ambalaje – hârtie, material plastic, cârpe, saci etc., urme ale mijloacelor de transport folosite la transportarea părţilor din cadavru etc. Examenul părţii de cadavru poate pune în evidenţă atât leziuni, cât şi anumite semne particulare – cicatrici, negi, tatuaje, malformaţii congenitale – cu valoare deosebită pentru identificarea victimei.

În cazul găsirii de resturi şi fragmente de ţesuturi osoase, se va răspunde din punct de vedere medico legal la probleme ca : natura umană sau animală a oaselor; sexul, talia şi vârsta aproximative ale victimei; semnele de violenţă, caracterul vital al leziunilor şi instrumentul cu care au fost create, inclusiv dacă acestea au fost create post mortem sau în timpul vieţii; succesiunea creării leziunilor, direcţia şi poziţia agresorului în raport cu victima în momentul producerii lor; malformaţiile osului, factorii de floră, faună etc care au acţionat asupra lui etc.