Crina Andreia Buliga, Absolvent Master Știite Penale

Codul penal incriminează mărturia mincinoasă alături de celelalte infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, acţiunile sau inacţiunile care caracterizează latura obiectivă a acestor infracţiuni afectează adevărul necesar înfăptuirii justiţiei. Sub aspect subiectiv, acţiunile sau omisiunile se situează la nivelul psihologic al simulării în forme pozitive sau negative (de ascundere a adevărului prin omisiune).   Codul penal nu defineşte, însă, conceptul de „împrejurări esenţiale” urmând ca acestea să fie stabilite în raport de obiectul fiecărei mărturii şi nu în raport de obiectul fiecărei cauze. Împrejurările esenţiale vor fi analizate în mod concret întrucât elementul psihologic al intenţiei de a declara mincinos poartă asupra unei împrejurări esenţiale de care depinde existenţa sau inexistenţa culpabilităţii, existenţa sau inexistenţa unor cauze care înlătură caracterul penal al faptei, etc. Trăsătura de „împrejurări esenţiale” este dată de eficienţa probatorie a acestora, de pertinenţa şi concludenţa lor în cercetarea şi soluţionarea cauzei respective.

          În privinţa celei de-a doua condiţii ce determină obiectul „mărturiei mincinoase”, respectiv – să fi fost întrebat – , intervine de asemenea, un element psihologic, respectiv comunicarea interpersonală expresă între martor şi anchetator pe o anumită problemă esenţială.

Martorul de bună credinţă, prin relatările sale, furnizează elemente pentru stabilirea adevărului. Însă, martorul de bună credinţă poate greşi dintr-o serie de motive, chiar şi în cazul prezumţiei bunei-credinţe.

Martorul care relatează fapte şi evenimente care s-au petrecut într-un timp îndelungat poate greşi prin doza mare de subiectivism întrucât amestecă în relatare şi elemente de apreciere. În cazul martorului care relatează o împrejurare la care a asistat, acţiunea desfăşurându-se într-un timp foarte scurt, este expus erorii care poate fi substanţială sau accidentală.

Eroarea substanţială poate îmbrăca mai multe forme începând de la omisiuni de elemente până la negarea categorică a acestora. Erorile substanţiale apar şi sub aspectul adăugirilor de persoane, fapte, la relatările spontane şi sunt determinate de fantezia martorului sau de sugestibilitate.

Erorile accidentale nu se referă la existenţa, poziţia sau negarea obiectelor ori persoanelor, ci la modificarea, în proporţii, a calităţilor, cantităţilor şi relaţiilor lor.

Structura individuală a organelor de simţ, disfuncţiile acestora sunt cauzatoare de erori în receptarea realităţii, aşa cum expectanţa sau aşteptarea, derivată din învăţare, poate da valoare sau deprecia o mărturie.

La nivel senzorial, iluziile, constanţa percepţiei, obiectul şi fondul percepţiei, experienţa anterioară şi afectivitatea pot determina distorsionări ale realităţii.

Procesele de percepţie senzorială pot suferi o serie de distorsionări în funcţie de o serie de factori. Sunt factori ereditari, de specie care permit ca anumite fapte, din realitate, să fie percepute distorsionat, neconforme cu realitatea. Talia, statura persoanei reprezintă o caracteristică cu valoare redusă de identificare datorită condiţiilor în care a fost percepută şi pentru că dă naştere unor iluzii.

Mărturia de bună-credinţă este mărturia care, depusă sub jurământ, nu este mincinoasă, nu izvoreşte din reaua-credinţă a martorului şi prin depunerea ei nu se urmăreşte obţinerea unui interes material sau moral, neintrând sub incidenţa legii penale.

În relaţia martor – anchetator sunt implicate atât conştiinţa şi conduita anchetatorului cât şi cele ale martorului, privite ca fenomene psihologice. Conştiinţa şi conduita sunt funcţii şi manifestări ale sistemului nervos central responsabil de adaptarea fiinţei umane la societate, cu scopul de conservare şi dezvoltare. Randamentul conştiinţei nu depinde numai de gradul de dezvoltare al societăţii şi culturii ei, conştiinţa nefiind numai un proces bio – psihic ci şi unul social şi cultural, având un rol important în mecanismul mărturiei deoarece aceasta este rezultatul proceselor psihice ale conştiinţei. Funcţiile conştiinţei şi conduitei, integrate psihologiei judiciare, cuprind două subiecte: subiectul martor şi subiectul anchetator.

Între persoana martorului şi cea a anchetatorului trebuie să existe raporturi de concordanţă, existenţa unor raporturi de contradicţie între aceste nivele având repercursiuni asupra valabilităţii mărturiei în justiţie care va sancţiona această contradicţie fie prin înlăturarea mărturiei fără a sancţiona martorul, dacă acesta a fost de bună-credinţă, fie prin înlăturarea mărturiei şi sancţionarea martorului dacă acesta a fost de rea-credinţă.

Martorul de bună-credinţă are ca interes obţinerea adevărului şi aducerea celor vinovaţi în faţa justiţiei, în această dorinţă a sa putându-se afla în eroare, astfel încât mărturia de bună-credinţă, dar falsă din punctul de vedere al conţinutului, să producă alte efecte decât cele scontate.

Martorul mincinos are un scop, un interes în baza căruia va acţiona pentru a obţine rezultatul dorit, fără a se lăasa influenţat de pasiunea pentru dreptate, cunoscând sau necunoscând adevărul desăre săvârşirea unei fapte ori prezentând faptele în mod denaturat, având o atitudine potrivită faptelor povestite şi încercând să convingă anchetatorul de adevărul spuselor sale, astfel încât în depoziţia sa nu se vor regăsi cauzele care alterează depoziţia martorului de bună-credinţă.

Mărturia de bună-credinţă poate fi alterată de diverse cauze, printre care se numără şi „unghiul de deviere”, mărturia sinceră reprezentând o reflectare a realităţii prin prisma subiectivităţii martorului, între realitatea obiectivă şi reflectarea ei subiectivă existând un unghi de deviere. În privinţa acestuia este necesară stabilirea conţinutului şi a impactului asupra efectelor produse în plan juridic.

Printre cauzele de deviere se numără capacitatea redusă a senzorialităţii umane de a recepţiona toate informaţiile din jur, incapacitatea creierului uman de a prelucra toate informaţiile primite, adaosul la informaţiile iniţiale, existenţa pragurilor minime şi maxime ale recepţiei, etc.

Modificările psiho – fizico – somatice, menţionate anterior, pot fi considerate, unele, indicii ale nesincerităţii martorului iar altele ale sincerităţii, aceste modificări stând la baza identificării atitudinii sincere ori nesincere a martorului.

În categoria indicilor pozitivi se pot încadra: atitudinea francă, relatarea fluentă a faptelor, dispoziţia de a răspunde la întrebări, regretul martorului de a nu putea răspunde la anumite întrebări, expunerea riguroasă, precisă, caracterul emotiv al amintirilor.

Printre indicii negativi se regăsesc: atitudinea de prudenţă exagerată, expunere şovăielnică, contradicţiile, tulburarea, paloarea, roşeaţa feţei, etc. Aceste constatări pot fi considerate indici cu valoare psihologică orientativă, fiind desprinse din observarea atitudinii şi a comportamentului expresiv al martorului în faţa organului judiciar.

Siguranţa mărturiei este dependentă de intervalul de timp scurs între momentul percepţiei şi cel al reproducerii, precum şi de tipul temperamentului căruia îi corespunde martorul. Există astfel, tipuri temperamentale caracterizate prin vorbire, gestică, mers, conduită hotărâtă, decisă, care elimină ezitarea chiar şi în situaţia în care sunt siguri de anumite fapte, însă există şi temperamente şovăielnice care par nesigure când afirmă aspecte despre care sunt siguri.

De asemenea, prin modificările psiho-fiziologice ale martorului şi prin completarea acestora cu întrebările adecvate, anchetatorul îşi poate forma intima convingere.

RESURSE BIBLIOGRAFICE: